Decizie radicală înainte de România - Lituania. Un jucător de la CFR Cluj s-a retras de națională
17.11.2018, 13:51România - Lituania este partida care ne poate menține în cursa pentru primul loc sau ne poate ruina orice speranță de a câștiga grupa. "Tricolorii" sunt condamnați să câștige epntru a păstra în continuare șanse de a câștiga grupa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Neconvocat pentru partida cu România de la Ploiești, ce se va disputa cu porțile închise, Giedrius Arlauskis a vorbit în presa din Lituania despre decizia de a se retrage de la națională.
"Sincer? I-am spus antrenorului să nu mă mai cheme, că vreau să mă concentrez pe cariera mea. În plus, am doi copii. M-am rupt de tot, am decis să fac un pas în spate și cred că e mai bine pentru toată lumea așa", a spus Arlauskis pentru 15min.lt.
Selecţionerul Edgaras Jankauskas a avut o altă variantă. "Nu am vorbit cu Arlauskis înaintea acestui meci, dar îl știu bine. El nu era însă pregătit să vină la națională. Avem portari buni acum. Ştim destule despre echipa voastră, nu mi-a dat el informaţii", a precizat Jankauskas.
Liviu Antal ar putea juca pentru Lituania. Balticii vor să-l naturalizeze: "Îi găsim o fată, să se însoare cu ea"
Liviu Antal este de neoprit în campionatul Lituaniei, unde este golgheter, iar selecţionerul viitoarei adversare a României ia în calcul posibilitatea de a-l naturaliza.
"Îi găsim lui Liviu Antal o lituaniancă, să se însoare cu ea. Ne-ar plăcea să-l avem în echipa noastră. Acum, însă, suntem fericiţi cu ce avem în lot", a declarat Jankauskas.
Liviu Antal marchează la foc automat în Lituania. Legitimat la Zalgiris Vilnius, fostul golgheter dn Liga 1 a înscris de 23 de ani în 2018. A ajuns la actuala sa echipă în 2017, după ce şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj.
Planul pentru România-Lituania a fost făcut de selecţionerul Cosmin Contra luând în calcul şi Muntenegru-România
Antrenorul "tricolorilor", Cosmin Contra, vrea să menajeze 3-4 jucători în duelul cu balticii, pentru ca aceştia să fie proaspeţi la Podgorica, unde este posibil să se joace şefia grupei. Rezultatul jocului Muntenegru-România ne poate urca pe locul 1, dar riscăm şi să rămânem pe ultima treaptă a podiumului. Partida va avea loc marţi, pe 20 noiembrie, de la 21:45 şi va fi live text pe digisport.ro.
"Există o strategie în mintea mea, aşa e. Mă gândesc şi la meciul cu Muntenegru. Vreau să am acolo 3-4 jucători care să fie proaspeţi. Am sesizat că dacă jucăm la 3-4 zile nu mai dăm acelaşi randament. Şi dacă introduc 3-4 jucători proaspeţi, poate nu mai scade randamentul. Dar vom vedea în funcţie de ce va fi cu Lituania.
Nu mai depindem de noi. N-am câştigat primul meci acasă, cu Muntenegru, meci foarte greu, fără spectatori. Cu acele două puncte eram pe primul loc. Plus că la returul cu Serbia, toată strategia mea s-a stricat după eliminarea lui Tamaş, când speram să atacăm mai mult în repriza a doua. Dar asta nu înseamnă că nu mai sper la primul loc", a explicat Contra.
Clasamentul în Grupa României din Liga Naţiunilor
Etichete: romania , romania lituania , muntenegru - romania , clasament romania liga natiunilor , meciuri liga natiunilor , geidrius arlauskis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...