Foto Decizia luată de Cristiano Ronaldo, după ce Al-Nassr i-a pus noul contract pe masă
articol scris de Digi Sport13.07.2024, 16:36
Cristiano Ronaldo (39 de ani) joacă pentru Al-Nassr din ianuarie 2023, iar clubul din Arabia Saudită ar dori să prelungească acordul starului portughez pentru încă un sezon, până în iunie 2026.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Starul luistan nu a ajuns încă în lotul lui Al-Nassr în vederea pregătirii pentru noul sezon din Arabia Saudită pentru că nu a avut parte de zile libere în această vară. Ronaldo a participat alături de naționala Portugaliei la EURO 2024, unde a fost eliminată în sferturile de finală.
Cristiano Ronaldo a plecat în vacanță în Ibiza, după ce Al-Nassr i-a propus prelungirea contractului
Galerie Foto
La scurt timp după ce jurnalistul Fabrizio Romano a dezvăluit că Al-Nassr are o nouă propunere pentru Ronaldo, Georgina Rodriguez, partenera de viață a lusitanului, a postat mai multe fotografii pe rețelele sociale alături de familia sa.
Ronaldo alături de Georgina și cei cinci copii ai lor se află în vacanță în Ibiza, iar imaginile cu aceștia pot fi văzute în GALERIA FOTO de mai sus.
Al-Nassr îi oferă lui Cristiano Ronaldo un contract până în 2026
Sub contract până în iunie 2025 cu Al-Nassr, CR7 are ocazia de a-și prelungi înțelegerea cu clubul saudit pentru încă un sezon, a anunțat celebrul jurnalist Fabrizio Romano.
Gruparea saudită îi oferă astfel lui Cristiano Ronaldo şansa de a rămâne competitiv în vederea participării la Cupa Mondială din 2026.
"Decizia este în mâinile lui Cristiano, care nu se grăbește...dar cei de la Al-Nassr sunt extrem de mulțumiți de Ronaldo.", a scris Fabrizio Romano, pe Facebook.
După eliminarea Portugaliei în sferturile de finală ale EURO 2024, Cristiano Ronaldo nu a dat nicio indicaţie cu privire la următoarea etapă a carierei sale internaţionale.
La Al-Nassr, Cristiano Ronaldo a marcat în sezonul recent încheiat 44 de goluri şi a oferit 13 pase decisive în 45 de meciuri, în toate competiţiile.
Etichete: cristiano ronaldo , al nassr , vacanta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...