De ce a lipsit Neymar de la înmormântarea lui Pele! Francezii au dezvăluit adevăratul motiv
articol scris de Digi Sport04.01.2023, 17:14
Zeci de mii de oameni au mers în pelerinaj la stadionul lui Santos pentru a-și lua rămas bun de la legendarul Pele, care s-a stins din viață la finalul anului, la vârsta de 82 de ani.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
De acolo nu au lipsit staruri din fotbalul brazilian, dar nici președintele FIFA, Gianni Infantino, care a anunțat că vrea ca fiecare țară să aibă un stadion care să îi poarte numele legendarului fotbalist brazilian.
PSG nu l-ar fi lăsat pe Neymar să participe la funeraliile lui Pele
Totuși, la evenimentul desfășurat pe stadionul lui Santos au fost și anumite absențe, iar una dintre ele a fost cea a lui Neymar, un jucător emblematic pentru naționala Braziliei.
Neymar s-a arătat îndurerat de trecerea în neființă a lui Pele și a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, însă nu a putut fi prezent pentru a-și lua rămas bun de la cel considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie.
Chiar în ziua în care trupul neînsuflețit al lui Pele a fost depus pe stadionul lui Santos, Neymar a fost surprins la antrenamentele lui PSG. Neymar a trimis o coroană de flori, iar tatăl său a fost prezent pe stadionul lui Santos. Pentru că nu a fost prezent, Neymar a fost criticat vehement în Brazilia, însă se pare că alegerea nu i-ar fi aparținut fotbalistului.
În presa din Brazilia, s-a vehiculat că PSG nu a dorit să îl lase să plece sau că Neymar a considerat că nu ar fi bine ca el să plece în țara natală, chiar dacă ar fi primit acceptul clubului.
Totuși, potrivit Mundo Deportivo care citează Le Parisien, adevărată ar fi prima variantă. Francezii au scris faptul că ”parizienii vor conta pe Neymar la următoarele partide, mai ales că programul începutului de an este unul foarte aglomerat. O călătorie în Brazilia în acest moment al sezonului nu ar fi fost adecvată având în vedere ce partide o așteaptă pe PSG în luna ianuarie”.
Lucru total adevărat, pentru că PSG va avea un început de an complicat. După meciul din Cupa Franței cu Chateauroux, pentru parizieni vor urma dueluri în campionat cu Angers, Rennes, Reims, Montpellier, Toulouse și Monaco.
Mai mult, la jumătatea lunii februarie, parizienii vor avea parte de un duel extrem de complicat în Champions League contra lui Bayern Munchen.
Neymar, criticat de brazilieni pentru că a absentat de la înmormântarea lui Pele
Așa cum era de așteptat, Neymar a fost criticat în țara natală pentru alegerea sa. Prezentatorul Jose Luiz Datena i-a "bătut obrazul" în direct, în timpul emisiunii Brasil Urgente.
"Dacă Neymar ar fi vrut să se învoiască, ar fi putut să vină. Îi era foarte ușor să pună presiune pe cei de la PSG să îl lase să vină aici. Nu l-ar fi costat nimic.
Pentru petreceri s-a învoit de multe ori, așa că de ce să nu le ceri celor de la PSG să îți iei adio de la Pele? Cred că Neymar, ca fotbalist al Braziliei, era obligat să vină la sicriul lui Pele și să își ia la revedere.
Ar fi fost important pentru fotbalul brazilian. Ar fi fost o imagine care ar fi ajutat fotbalul brazilian, plin de personaje care au uitat de unde au plecat. Sunt atât de îndepărtați de popor, de aia nu au mai câștigat o Cupă Mondială de 20 de ani", a spus Datena, conform presei braziliene.
Etichete: psg , neymar , pele , inmormantare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...