VIDEO Sânmărtean: ”Ne-am revanșat în fața celor care ne-au bătut de două ori”
29.10.2013, 21:22După victoria cu 4-1 în fața botoșănenilor în optimile de finală ale Cupei României, Lucian Sânmărtean, căpitanul lui FC Vaslui, susține că își dorește ca echipa sa să ajungă în finală și, de ce nu, să o câștige.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Un obiectiv important pentru noi. Și, după meciul de astăzi, putem emite pretenții la calificarea în finală și, de ce nu, să câștigăm finala. Este șansa noastră să jucăm în cupele europene. A fost o victorie pe care ne-am dorit-o, pentru care am muncit, care ne-a descătușat, împotriva unei echipe care ne-a învins de două ori. Avem o situație delicată, mai deosebită. Sper ca în următoarele meciuri de campionat să obținem victorii și să ne revenim, să ajungem acolo unde ne dorim. Sperăm să ni se dea și punctele înapoi, pentru că altfel va fi destul de greu să ajungem acolo unde eram obișnuiți. Avem nevoie de ele. E o situație care nu convine nimănui, nici clubului, nici jucătorilor, dar trebuie să strângem rândurile, pentru a ajunge unde ne dorim”, a declarat mijlocașul vasluienilor.
Sânmărtean a făcut referire și la următorul adversar din Liga 1, Pandurii Târgu Jiu, despre care a avut numai cuvinte de laudă, dar asta nu l-a împiedicat să declare că Vasluiul va merge în Gorj să câștige cele trei puncte.
”Etapa viitoare avem meci cu Pandurii, o echipă bună, cu un joc foarte bun, care face cinste României în cupele europene. Va fi complicat, va fi lung și drumul, dar mergem să ne facem jocul și să câștigăm cele trei puncte. Pare un adversar foarte bun, în formă, dar sperăm să-i învingem”, a încheiat Sânmărtean.
Etichete: video , cupa romaniei , finala cupei , reactii , lucian sanmartean , declaratii , fc vaslui-botosani 4-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...