VIDEO Daniel Pancu: “O tristețe de sezon! Atmosfera este încărcată, unii jucători vor să se lase!”
30.11.2012, 01:00Daniel Pancu a părut aproape resemnat la finalul partidei cu Astra, la capătul căreia echipa sa a ratat ocazia de a salva turul de campionat ratat din această toamnă. Fotbalistul a dat senzația că nu vede modalitatea prin ca Rapid poate ieși din criză, dar a ținut să precizeze că nu va pleca din Giulești indiferent dacă situația se agravează.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
„Suntem cu toții foarte dezamăgiți și foarte triști. Ne doream mult să ajungem în semifinale, deși nu salvam foarte mult din acest sezon. Conta însă foarte mult pentru suporteri, care în această seară au venit alături de noi și ne-au ajutat să întoarcem meciul de la 0-2 la 2-2. De când sunt eu la Rapid, o singură dată s-a întâmplat să terminăm pe locul 4, în rest am fost doar în față. Din punct de vedere financiar, însă, niciodată nu ne-am confruntat cu asemenea întârzieri. Dar să nu ne ascudem după deget, în Liga 1 sunt 13 echipe care se confruntă cu această situație”, a spus veteranul echipei de lângă Podul Grant.
Fostul internațional crede că giuleștenii se află într-o situație și mai delicată din cauză că pe fondul acestei lipse de formă mai sunt nevoiți să dispute și trei etape din retur: “Dacă s-ar fi terminat acum turul, eram la 6-7 puncte de Europa League, dar așa mai avem de jucat trei meciuri foarte grele. Depinde cum vom ieși din aceste meciuri și de abia apoi putem să vorbim dacă mai aveam sau nu șanse la cupele europene. După tristețea asta de sezon am sperat că va veni o scânteie și vom merge mai departe, dar nu s-a putut. La acest meci am fi câștigat și o primă, anunț care ne-a bucurat în vestiar nainte de meci, așa ne-am dat seama că se mai gândește cineva și la noi. Din păcate, atmosfera este foarte încărcată, jucători mai tineri spun că vor să se lase. Eu i-am încurajat și le-am zis că în aceste momente se călesc ca bărbați adevărați!”.
Etichete: daniel pancu , video pancu rapid astra 2-3 , pancu despre situatia de la rapid , pandu rappid faliment retrogradare criza , pancu copos criza retragere , cupa romaniei rapid astra 2-3 , cupa romaniei rapid astra 2-3 digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...