VIDEO CFR Cluj - Petrolul este finala Cupei României! În campionat a fost 2-2 și 1-1
22.05.2013, 23:08În finala Cupei României Timişoreana, care va avea loc la 1 iunie, pe "Arena Naţională", ÎN DIRECT la Digi Sport 1, CFR Cluj va întâlni Petrolul Ploieşti, care a trecut, în semifinale, cu scorul general de 4-2, de Oţelul Galaţi. Sezonul trecut, trofeul a fost cucerit de Dinamo, în finala cu Rapid (1-0), decisă de golul înscris de Scarlatache.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ardelenii s-au calificat mai departe cu scorul de 2-0 la general, după ce s-au impus la Giurgiu în manșa retur a semifinalelor. În tur fusese 0-0, la Cluj. Cu doar 3 victorii în ultimele 17 meciuri oficiale, CFR pare să fie 100% concentrată pe Cupa României, trofeu pe care încearcă să-l cucerească pentru a patra oară în istorie.
Astra, "talisman" pentru adversari
De altfel, CFR s-a impus de fiecare dată când a ajuns în finala competiției, iar istoria ne spune că de fiecare dată când Astra a fost eliminată în semifinale, învingătoarea sa a cucerit în cele din urmă trofeul. S-a întâmplat cu Rapid, dar și cu Dinamo, la singurele prezențe precedente ale alb-negrilor în această fază a Cupei României.
În meciurile directe disputate în campionat, Petrolul și CFR Cluj n-au putut să fie departajate. În toamna lui 2012 a fost 2-2 la Cluj (VIDEO), la capătul unui meci extrem de spectaculos, în care au marcat Kapetanos și Mureșan, respectiv Bokila și Cadu (autogol). Nici în retur nu a existat o învingătoare, scorul final fiind 1-1 (VIDEO), după reușitele semnate de Hamza și Weldon, în martie 2013.
CFR Cluj a câștigat 3 Cupe consecutive
Pe drumul spre finală, CFR le-a eliminat pe ACS Berceni (2-0), FC Botoșani (2-0), Dinamo (2-1 după prelungiri) și Astra (2-0 la general). Petrolul a trecut de Damila Măciuca (2-0), FC Brașov (2-0), Concordia Chiajna (2-1) și Oțelul Galați (4-2 la general).
Steaua este echipa care a cucerit de cele mai multe ori Cupa României, cu 21 de trofee, fiind urmată de Dinamo și Rapid, cu câte 13. CFR vine în urma Craiovei, care are 6 finale câștigate, de două ori mai multe decât ardelenii. Petrolul are două Cupe în palmares, cucerite în 1963 și 1965. De partea cealaltă, CFR a câștigat toate Cupele în ultimii cinci ani: 2008, 2009, 2010.
LINIILE DE CLASAMENT ALE CELOR DOUĂ ECHIPE
4
Cupe a cucerit Clujul în istorie: de trei ori CFR și o dată "U". Bucureștiul a strâns 48, iar Ploieștiul două, ambele aduse de Petrolul
140
de echipe au luat startul în această ediție a Cupei României. Învingătoarea va obține automat accesul în Europa League
Etichete: cupa romaniei , cupa , finala cupei , finala cupei romaniei , cupa romaniei 2013 , cupa romaniei 2012/2013 , finala cupei romaniei 2013 , petrolul cfr cupa romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...