Surpriză uriașă de care pot avea parte suporterii brăileni în partida cu CS U Craiova din Cupa României
23.11.2016, 11:32Cupa României a ajuns la faza optimilor, iar după ce Dacia Unirea Brăila a reușit surpriza 16-imilor, eliminând-o pe Concordia Chiajna, cu scorul de 1-0, va juca acum cu CS U Craiova. Pentru confruntarea de pe 13 decembrie, Consiliul de Administrație al brăilenilor ia în calcul aducerea și montarea unei instalații mobile de nocturnă.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Federația Română de Fotbal a stabilit datele și orele de disputare ale meciurilor din această fază a competiției. Toate partidele vor fi transmise ÎN DIRECT la Digi Sport 1! Optimile Cupei vor debuta marți 13 decembrie cu partida dintre CS Afumați și ACS Poli Timișoara și se vor încheia joi, 15 decembrie,cu meciul dintre Gaz Metan și Dinamo.
VEZI AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Dacia Unirea Brăila, care a preluat statutul de favorită după ce a eliminat-o pe Concordia Chiajna grație reușitei lui Cosmin Neagu, o va întâlni în optimi pe CS U Craiova. Pentru o astfel de întâlnire, Valentin Avramescu, președintele Consiliului de Administrație ACS Dacia Unirea Brăila, vrea să aducă și să monteze o instalație mobilă de nocturnă. Oltenii au trecut la limită de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 1-0.
Vă redăm integral comunicatul emis de ACS Dacia Unirea Brăila:
”Având în vedere interesul suscitat de meciul din cadrul optimilor Cupei României, ediția 2016-2017, Dacia Unirea Brăila – CSU Craiova, clubul ACS Dacia Unirea Brăila face următoarele precizări:
Data și ora de disputare a jocului (13.12.2016, ora 17.30), au fost stabilite de catre televiziunile care dețin drepturile de imagine asupra acestor jocuri, ținând cont de ratingul pe care l-ar putea atinge fiecare joc. Din păcate pentru clubul nostru, decidenții nu au ținut cont de dorința și argumentele noastre pentru a juca la Brăila la o ora care să nu fie necesară o instalație de nocturnă, factorul comercial, influențat de prezența în acest joc a unei echipe de top din Liga 1, ce se bate la titlu în acest moment, cântărind decisiv.
Avand în vedere cele de mai sus, în acest moment, avem la dispoziție două variante:
1. Aducerea și montarea unei instalații mobile de nocturnă (gen Suceava, în jocul cu Steaua), fapt ce ar presupune costuri însemnate (între 40.000 si 50.000 euro), sumă care depășește cu mult posibilitatile clubului, mai ales în contextul acestui final de an, în care, din punct de vedere financiar, suntem sub cota de avarie;
2. Organizarea jocului în cea mai apropiată locație care îndeplinește toate condițiile regulamentare (Galați, Buzău, Constanta, etc.). În acest context, în scurt timp vom demara discuții cu autoritățile locale, cu toți factorii de decizie din interiorul său din jurul clubului și, nu în ultimul rând, cu suporterii, pentru a lua o decizie în acest sens.
Bineînțeles că ne dorim ca acest joc, cel mai important eveniment sportiv al acestui an pentru municipiul și județul Brăila, să se desfășoare pe teren propriu, constituind cadoul nostru de sărbători pentru toți iubitorii fotbalului din Brăila, dar, pe de altă parte, trebuie înțeles corect contextul în care ne aflăm și faptul că fără un sprijin financiar din partea comunității și administrației locale, suntem în imposibilitatea de a organiza acest joc pe teren propriu.
Vom reveni cu precizări în zilele următoare”, se arată în comunicatul emis de Valentin Avramescu, președintele Consiliului de Administrație ACS Dacia Unirea Brăila.
Jocurile din şaisprezecimile, optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.
Conform art.30.9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.
Meciurile vor fi transmise în direct la Digi Sport și LIVE TEXT pe www.digisport.ro .și m.digisport.ro.
Etichete: suporteri , cupa romaniei , braila , cs u craiova , dacia unirea braila , nocturna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...