Roland Niczuly a explicat de ce nu a dus mâna la inimă la intonarea imnului. ”Degeaba o spun dacă nu vede nimeni”
articol scris de Digi Sport20.05.2022, 10:11
Roland Niczuly (26 de ani), portarul celor de la Sepsi, a explicat după finala câștigată cu Voluntari 2-1, de ce a ales să nu pună mâna la inimă în momentul în care s-a intonat Imnul Național.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Roland Niczuly a explicat de ce nu a dus mâna la inimă la intonarea imnului. ”Degeaba o spun dacă nu vede nimeni”
Mai mult, goalkeeperul nu mai are răbdare și spune că naționala care-l va convoca prima, dintre România și Ungaria, va avea câștig de cauză. Totuși, susține că din partea FRF sunt șanse foarte mici.
Chestionat de ce nu a pus mâna la inimă, fotbalistul a spus că asta a simțit și a lăsat de înțeles că este și deranjat de faptul că nu se află în atenția primei reprezentative.
"Așa am simțit în acel moment. Nu am de ce să fiu arătat cu degetul, consider că am făcut un sezon bun, n-am primit niciun semn de la naționala României și așa am simțit. Nu am vrut să supăr pe nimeni, asta a fost decizia mea și îmi asum.
O spun, dar degeaba o spun eu dacă nu vede cine trebuie. Voi munci în continuare, sper să facem o figură frumoasă în Conference League și poate după aia. Nu am avut nicio discuție cu absolut nimeni, nu a existat acest subiect”, a spus Niczuly.
Niczuly: ”Selecționerul răspunde de ce se întâmplă la națională”
Niczuly spune că se simte pregătit și pentru o convocare.
”Nu știu dacă ar surprinde o convocare la naționala Ungariei. Prima opțiune e România, dar, dacă va veni un semn din partea Ungariei, nu o voi refuza pentru că e o onoare din partea fiecărui jucător să joace la națională, îți ridică cota, iar dacă nu sunt dorit în țară, voi merge în altă parte, dacă va veni un semn.
E problema lor, selecționerul răspunde de ceea ce se întâmplă la echipa națională și trebuie să respectăm. Eu mă simt pregătit, decizia nu e în mâna mea", a mai spus Roland Niczuly.
VIDEO cu rezumatul partidei Sepsi - Voluntari 2-1
Etichete: roland niczuly , sepsi voluntari 2-1 video , roland niczuly sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...