Video "Am fost victimele unei şmecherii ca să jucăm în 10!" Ioan Niculae a pus tunurile pe arbitri după finala Cupei
25.05.2019, 23:33Ioan Niculae, patronul Astrei, a plecat supărat de la stadionul din Ploieşti. Astra a ratat cucerirea celei de-a doua Cupe a României din istoria clubului şi participarea în cupele europene, după eşecul în faţa Viitorului, 1-2. Ioan Niculae a pus tunurile pe arbitrajul lui Radu Petrescu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Am rămas cu un gust amar din cauza şmecheriei care se face la toate meciurile. Uitaţi-vă la statisticile meciurilor cu Viitorul, cu CFR Cluj - echipa asta are invariabil un jucător dat afară!Arbitrul, în prima repriză a făcut de aşa natură ca să le dea cartonaşe galbene şi apoi să aleagă în repriza a doua pe cine să dea afară", a tunat patronul Astrei.
Fişa meciului nu-i dă însă dreptate lui Ioan Niculae - centralul le-a arătat doar lui Mrzljak și Romario Pires cartonaşul galben, iar în total 5 jucători de la Astra au fost avertizaţi. Romario Pires a fost jucătorul eliminat cu 10 minute înainte finalul timpului regulamentar.
Ironia sorţii face ca Ioan Niculae să atace arbitrajul după ce a contestat delegarea iniţială a lui Sebastian Colţescu. Giurgiuvenii au refuzat ca acesta să conducă finala, iar FRF a decis ca Radu Petrescu să oficieze la centru.
Ioan Niculae îşi atacă şi propriul antrenor
Ioan Niculae l-a înţepat la final şi pe propriul antrenor, Costel Enache. Patronul Astrei a explicat de ce Viitorul a cucerit trofeul.
"Finala a fost frumoasă, a câştigat echipa care a meritat, care şi-a dorit mai mult, care are un antrenor mai bun!", au fost cuvintele lui Ioan Niculae.
"E o seară tristă pentru fiecare, nu ştii de câte ori te întâlneşti în viaţă cu asemenea oportunităţi, în general e bine să nu le ratăm," a fost reacţia antrenorului Astrei, Costel Enache.
Fotbaliştii Astrei au ratat şi o primă importantă odată cu ratarea singurului obiectiv tangibil din acest sezon.
"Sumele sunt trecute în contract și, indiferent dacă au salarii de 3.000, 4.000 de euro, toți vor încasa minimum 10.000 de euro net de om dacă bat Viitorul", promisese patronul echipei.
Vezi video cu rezumatul finalei Astra-Viitorul 1-2:
Etichete: frf , radu petrescu , ioan niculae
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...