Triumf total pentru Chile la Copa America. Cinci jucători ai gazdelor, în echipa ideală
06.07.2015, 11:06Triumf total pentru Chile la Copa America. Ţara gazdă a ediţiei din acest an a cucerit în premieră trofeul, a dat cel mai bun portar, Claudio Bravo, şi unul dintre golgheterii competiţiei, Eduardo Vargas, şi are nu mai puţin de cinci reprezentanţi în echipa ideală a turneului, realizată de site-ul oficial.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chilienii sunt reprezentaţi în fiecare zonă a terenului: Bravo este în poartă, Medel conduce apărarea, Vidal şi Marcelo Diaz se află în linia de mijloc, în timp ce Vargas a prins unul dintre cele trei locuri din atac.
Cealaltă finalistă, Argentina, are trei jucători în 11-le ideal: Otamendi, Mascherano şi Messi. Ocupanta locului 3, naţionala Perului, este reprezentată de Cueva şi de celălalt golgheter al competiţiei, Paolo Guerrero.
Singurul jucător din echipa ideală care vine de la o echipă din afara podiumului este fundaşul columbian Jeison Murillo, cel care a fost desemnat cel mai bun tânăr de la Copa America.
Aşa cum era de aşteptat, antrenorul echipei ideale a fost desemnat selecţionerul chilienilor, Jorge Sampaoli, care a condus naţionala gazdă spre primul succes din istoria de 99 de ani a competiţiei.
Echipa ideală de la Copa America 2015
Etichete: chile , copa america , echipa ideala , jorge sampaoli , copa america 2015
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...