Foto Momente de panică în primul meci de la Copa America. Leo Messi a căzut pe teren, după un fault dur
articol scris de Digi Sport21.06.2024, 13:17
Naționala Argentinei, campioana mondială en-titre, s-a impus în meciul de deschidere de la Copa America în fața Canadei, scor 2-0, disputat joi, la Atlanta, SUA.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Lionel Messi (36 de ani) a devenit cu această ocazie jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate în competiţie (35), cu unul mai mult decât portarul chilian Sergio Livingstone.
Lionel Messi a provocat momente de panică. A fost faultat și a stat câteva minute bune întins pe teren
Campionii mondiali en titre s-au impus prin golurile marcate de Julian Alvarez, minutul 49, şi Lautaro Martinez, care a închis tabela de marcaj în minutul 88.
Galerie Foto
Lionel Messi a fost integralist în această partidă, dar starul lui Inter Miami a provocat momente de panică pentru Argentina. În minutul 82 al partidei, Moise Bombito, fundașul central al Canadei, l-a lovit pe Messi în încercarea de a-l deposeda.
Argentinianul s-a prăbușit pe teren, iar medicii au pășit imediat pe gazon pentru a-l ajuta. Chiar dacă accidentarea părea destul de serioasă, Messi s-a ridicat și la doar câteva minute distanță i-a pasat decisiv lui Lautaro Martinez, care a stabilit scorul final al meciului.
Reacția lui Lionel Messi, după ce Argentina a câștigat primul meci de la Copa America
”Trebuie să ne bucurăm pentru că rivalii noştri vor încerca să joace diferit cu noi. Întotdeauna am spus că primul meci la orice competiţie este dificil, dar cel mai important lucru este că am obţinut victoria.
Am jucat cu o echipă intensă, cu jucători puternici fizic, care au trecut rapid pe contraatac. Ştiam că nu va fi uşor şi toate meciurile vor fi grele.” a declarat Messi în zona mixtă a arenei Mercedes Benz.
Messi a recunoscut că starea terenului nu i-a ajutat, ”dar echipa a făcut un efort fizic semnificativ'”.
'”Important este că avem zile de odihnă şi avem timp să pregătim meciul cu Chile, care va fi dificil”, a subliniat starul argentinian, potrivit Agerpres.
În legătură cu noul său record, de cele mai multe meciuri disputate la această competiţie, Messi a precizat: ”Adevărul este că eu nu sunt un jucător care să se uite prea mult la aceste aspecte.
Suntem doar recunoscători că suntem încă o dată prezenţi la Copa America, într-o competiţie oficială cu echipa naţională şi vom încerca să dăm totul ca întotdeauna”.
Etichete: accidentare , argentina , lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...