Continuă blestemul accidentărilor pentru Florin Andone! Anunțul presei spaniole
articol scris de Digi Sport19.09.2022, 16:21
Atacantul Florin Andone (29 de ani) a debutat pentru Las Palmas pe 9 septembrie 2022, în meciul cu Leganes, din La Liga 2.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florin Andone, accidentat din nou
Românul a fost introdus pe teren în minutul 83, dar s-a remarcat doar prin faptul că a primit un cartonaș galben.
Măcinat de accidentări în ultimii ani, Florin Andone a primit o nouă veste proastă. Atacantul a suferit o nouă accidentare.
Site-ul estadiodeportivo.com anunță că Las Palmas a ținut secretă situația lui Florin Andone până la meciul Racing Santander – Las Palmas, scor 0-0, pe 18 septembrie, când atacantul n-a fost inclus în lot.
Atacantul român a suferit o întindere la bicepsul femural stâng, potrivit sursei citate, și va lipsi de pe gazon între două și trei săptămâni.
La 1 septembrie 2022, Florin Andone a semnat un contract pe un sezon cu Las Palmas, echipă care speră să promoveze în La Liga.
Florin Andone a jucat în foarte puține meciuri în ultimii doi ani, din cauza unor accidentări. În sezonul 2020-2021, n-a jucat niciun minut pentru Brighton, din cauza unei accidentări la genunchi.
În sezonul 2021-2022, Andone a bifat 9 meciuri la Cadiz în La Liga și Copa del Rey, reușind să înscrie un gol.
- Cota de piață a lui Florin Andone a scăzut dramatic: de la 6 milioane de euro, în vara anului 2019, la un milion de euro, în iunie 2022.
- 25 de selecții și două goluri pentru echipa națională are Florin Andone.
Etichete: accidentare , las palmas , florin andone , la liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...