PAOK Salonic, remiză pe teren propriu la primul meci din Conference League
articol scris de Digi Sport28.07.2023, 09:57
PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (54 de ani) din mai 2021, a remizat pe teren propriu cu Beitar Jerusalim (Israel), scor 0-0, în prima manșă a dublei din turul II al Conference League. În acest meci, grecii au ratat un penalty prin căpitanul Stefan Schwab în minutul 12.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dacă va reuși să-i depășească pe israelieni, formația pregătită de Răzvan Lucescu va juca în turul III al Conference League cu Hajduk Split (Croația), echipă care a terminat pe locul al doilea în campionatul dalmat în sezonul trecut, la 10 puncte distanță de campioana Dinamo Zagreb.
Returul dintre Beitar Jerusalim și PAOK se va disputa joi, în Israel, peste o săptămână.
Răzvan Lucescu, dezamăgit de rezultatele lui PAOK din sezonul trecut
Antrenorul echipei elene, Răzvan Lucescu, s-a declarat dezamăgit de ultimul sezon al acestuia pe banca tehnică a celor de la PAOK, mai ales după eșecul din Cupa Greciei, unde AEK Atena s-a impus cu 2-0, în inferioritate numerică.
Pe lângă dezastrul din Cupa Greciei, echipa sa nu a stat mai bine nici în campionat, unde a încheiat pe locul patru în clasament.
”A fost un an greu, ciudat, dezamăgitor. Am jucat 11 finale între Cupă, Champions League în Asia, Cupa Ligii. Am pierdut patru, am câștigat șapte, dar asta a fost cea mai dureroasă (n.r. finala Cupei Greciei).
E dureros când poți câștiga un trofeu și nu o faci. Rămân niște urme în interior. Zilele trec, frustrarea va fi din ce în ce mai mică și mergem înainte. Așteptăm un nou sezon, în fotbal, viața merge repede în față și trebuie să ne gândim la ce o să fie.
Din punct de vedere al rezultatelor, rezultatele au fost normale, cu o echipă schimbată, întinerită. Am făcut tot ce s-a putut. La nivel pretențiilor din Grecia, rezultatul final a fost dezamăgitor. Trebuie să fim pregătiți să îmbunătățim munca făcută anul acesta”, a mărturisit fiul legendarului Mircea Lucescu (77 de ani), într-un interviu acordat Digi Sport.
Întrebat dacă va sta pe banca grecilor și în noul sezon, cel care a început deja, Răzvan Lucescu a răspuns afirmativ: ”Da, rămân în continuare în Grecia!”.
Etichete: razvan lucescu , paok salonic , conference league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...