Video&Foto Jose Mourinho, în lacrimi după calificarea celor de la AS Roma în finala Conference League: "Emoția a fost pentru ei"
articol scris de Digi Sport06.05.2022, 11:22
Jose Mourinho (59 de ani) a reușit să o califice pe AS Roma în finala UEFA Europa Conference League, după ce a învins-o la retur pe Leicester, 1-0.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tehnicianul portughez are șansa să câștige un prim trofeu la nici un an de când a preluat gruparea din capitala Italiei.
Galerie Foto
Jose Mourinho, în lacrimi după calificarea în finala Conference League cu AS Roma
Tehnicianul lusitan a fost copleșit de emoții după fluierul final al partidei dintre AS Roma și Leicester și a dat frău liber emoțiilor, fiind surprins cu lacrimi în ochi.
Mourinho a ținut să explice la conferința de presă gestul său de la finalul partidei.
"De ce am vărsat o lacrimă? Pentru că simt ceea ce simt fanii. Ştiu ce înseamnă pentru aceşti oameni şi emoţia mea a fost pentru ei. Am avut norocul de a fi implicat în mai multe finale prestigioase, dar aceasta m-a făcut să mă simt foarte special", a spus Mourinho, conform Dailymail.
Jose Mourinho și AS Roma în finala Conference League. Recordul stabilit de portughez
După ce a reușit să o ducă pe AS Roma în finala Conference League, tehnicianul lusitan a stabilit un record care va fi greu de egalat.
Antrenorul portughez a devenit primul care califică patru formații diferite în finale de competiții europene, după ce a reușit asta cu FC Porto, atât în Cupa UEFA (2002), cât și în Champions League (2003), cu Inter, în Champions League (2010), și cu Manchester United, în Europa League (2017), precizează OPTA.
Detaliul interesant este că Mourinho nu a făcut asta și cu Real Madrid, acolo unde mulți consideră că a avut cea mai bună echipă din cariera sa, ba chiar una dintre cele mai bune din istoria fotbalului.
AS Roma - Feyenoord, prima finală de Conference League din istorie
Meciul pentru trofeul celei de-a treia competiție continentală se va disputa pe 25 mai, de la ora României 22:00, pe stadionul ”Kombetare” din Tirana, Albania.
AS Roma, echipa lui Jose Mourinho, antrenor care are în palmares Champions League și Europa League, și-a început parcursul în Conference League în Grupa C, din care au mai făcut parte Bodo/Glimt, Zorya și CSKA Sofia, pe care a câștigat-o cu 13 puncte. A urmat o ”dublă” cu Vitesse în optimi, câștigată cu 2-1 scor general, și alte două jocuri cu Bodo/Glimt, în sferturi. Roma a pierdut în deplasare cu 1-2, dar s-a calificat datorită victoriei cu 4-0 din Italia.
În semifinale, AS Roma a remizat cu Leicester în prima manșă, 0-0, iar succesul de pe teren propriu, 1-0, i-a adus prezența în finala de la Tirana.
Feyenoord și-a câștigat, de asemenea, grupa, E, cu 14 puncte, după meciuri cu Slavia Praga, Union Berlin și Maccabi Haifa, iar în optimi a trecut fără drept de apel de Partizan, scor 8-3 la general. În sfeturi, Slavia Praga a fost ”victima” olandezilor, care s-au calificat după un egal pe teren propriu, 3-3, și un succes în Cehia, 3-1.
Pentru calificarea în finală, Feyenoord a trecut de Marseille după 3-2 în Olanda și 0-0 în Franța.
Al treilea meci direct din istorie
AS Roma și Feyenoord s-au mai întâlnit de doar două ori de-a lungul istoriei, în 2015, în șaisprezecimile Europa League.
”Dubla” de acum mai bine de șapte ani a fost câștigată de AS Roma, după 1-1 în Italia și 2-1 în Olanda.
Etichete: jose mourinho , as roma , conference league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...