”Înțepătura” lui Vlad Dragomir, după Pafos - CFR 3-0: ”În România se spunea că vor avea o misiune ușoară”
articol scris de Digi Sport30.08.2024, 09:31
Aventura europeană din sezonul 2024/2025 s-a încheiat pentru CFR Cluj.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce au câștigat turul cu Pafos, scor 1-0, ardelenii au fost umiliți de ciprioți în retur, scor 0-3, și astfel adversarii s-au calificat în faza ligii Conference League.
Vlad Dragomir: ”În România se spunea că CFR Cluj va avea o misiune ușoară cu noi”
Vlad Dragomir, românul de la Pafos, a fost titular și integralist în returul din Cipru, iar la final a vorbit despre calificare.
Mijlocașul de 25 de ani este sigur că echipa sa și-a luat revanșa, după eliminarea din turul 3 Europa League, scor 2-8 la general, contra celor de la Elfsborg.
”În România se spunea că CFR Cluj va avea o misiune ușoară cu noi. Știu că ei aveau echipa mai experimentată, însă am demonstrat pe teren că putem. Sunt foarte fericit că am jucat împotriva unei echipe din România.
După eliminarea cu Elfsborg din Europa League a existat dezamăgire, însă am avut șansa de a ne revanșa în Conference League, unde am vrut să dăm tot ce avem mai bun.
Sunt foarte bucuros că i-am făcut pe oamenii din Pafos mândri și că am reușit să aducem clubul în atenția Europei”, a spus Vlad Dragomir, potrivit celor de la Kerkida.
Dan Petrescu: ”Pafos a meritat calificarea. Noi nu ne-am adaptat la nimic”
La finalul partidei cu Pafos, Dan Petrescu a susținut că echipa sa nu a reușit să se adapteze la condițiile de joc din Cipru și că acest lucru și-a pus amprenta decisiv asupra prestației echipei sale.
Tehnicianul vicecampioanei României a subliniat că, înainte de acest meci, a avertizat în privința calității pe care o are formația adversă, însă acesta nu a fost luat în serios de majoritatea personalităților din fotbalul românesc.
"Cred că Pafos a meritat calificarea. Bineînțeles, la meciul tur, dacă am fi primit penalty și era 2-0, cred că ar fi fost mai greu de întors un 2-0. Dar nu vrem să luăm din meritele lor și n-ar fi bine să dăm vina pe altcineva. Au jucat foarte bine.
Noi nu ne-am adaptat nici la teren, nici la vreme, nici la nimic. Am greșit din secunda 10 o pasă. Două cadouri în prima repriză. Practic au avut trei ocazii și două cadouri ale noastre. Ne-am trezit la pauză cu 2-0 și a fost foarte greu. Am schimbat și sistemul, dar n-a ajutat cu nimic. Se vedea că ei sunt mai bine decât noi.
Eu am avertizat înainte de a juca cu ei. Toată lumea zicea că așa fac eu mereu. Știu valoarea lor, le-am văzut toate meciurile. Sunt jucători de nivel foarte bun, au mulți străini foarte buni, au investit și cred că valoarea lor este mai mare decât a jucătorilor noștri, iar asta s-a văzut azi pe teren”, a spus ”Bursucul”, la conferință.
Etichete: cfr cluj , cipru , vlad dragomir , pafos , conference league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...