Exclusiv Cristi Balaj, după CFR Cluj - Neman Grodno 0-0: ”Am avut emoții”
articol scris de Digi Sport26.07.2024, 13:06
CFR Cluj a remizat cu Neman Grodno, scor 0-0, în manșa tur din turul secund preliminar din Conference League. Ardelenii păstrează șanse reale calificare în turul următor.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Duelul ardelenilor cu bielorușii a putut fi urmărit în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări confruntarea pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Cristi Balaj a fost impresionat de forma fizică arătată de jucătorii bieloruși, în CFR Cluj - Neman Grodno 0-0
Cristi Balaj (52 de ani), președintele ardelenilor, a tras concluziile după egalul CFR-ului în fața lui Neman Grodno. Oficialul ”Feroviar” nu a fost mulțumit de prima repriză, când bielorușii au câștigat majoritatea duelurilor aeriene. Jocul prestat de clujeni în partea secundă îi dă speranțe de calificare în turul 3 din Conference League, în vederea returului cu trupa din Belarus.
”Am avut emoții pentru că echipa adversă era necunoscută. Dacă e ceva de apreciat la echipa adversă, e forma fizică. Au avut multe dueluri câștigate, în special, cele aeriene. Au avut mai multe meciuri și s-a simțit asta.
Repriza a doua ne dă speranțe, ocaziile pe care le-am avut, situațiile pe care ni le-am creat. Pornim de la 0-0 și suntem încrezători, dar trebuie să avem un spirit mai puternic și o atitudine diferită față de ce a fost.
Eu am stat la tribuna a doua. Stau mai aproape de jucători pentru că nu loja câștigă meciurile, ci jucătorii pe teren. Îmi place să fiu alături de ei la pauză. Nu am motive să fiu fericit chiar dacă râd cu voi. Avem speranțe pentru jocul de astăzi și există anumite cauze pentru acest rezultat.
Suntem dezamăgiți și de acea situație de ofside. Lucrurile sunt destul de clare. Asistentul a ridicat și târziu fanionul, după ce atacantul nostru a ajuns deja în careu. E dureros. A fost un arbitraj confuz. Acesta este nivelul competiției. Nu a existat nici VAR”, a declarat Cristi Balaj, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”.
Jurnaliștii din Belarus au fost luați prin surprindere de jocul prestat de bieloruși, în CFR Cluj - Neman Grodno 0-0
”Grodno a început preliminariile din turul doi și a întâlnit-o pe CFR Cluj, o echipă care a jucat de multe ori în grupele cupelor europene. Totul a ieșit mai bine decât s-au așteptat mulți.
Prima repriză s-a încheiat la egalitate, lucru confirmat și de statistici: 5-4 la șuturi, 2-1 în favoarea gazdelor la șuturile pe spațiul porții. Neman a amenințat poarta adversarilor o singură dată. În minutul 20, Gulzhigit Alykulov a trimis la colțul lung al porții lui Sava, dar portarul a reușit să respingă.
În a doua parte a jocului, românii au fost mai activi și, imediat după ce au ieșit de la vestiare, au început să amenințe poarta oaspeților. La o fază, Neman a fost salvată de un ofsaid indicat de către arbitru.
La finalul jocului, Maksim Belov a avut o fază care l-a transformat în candidat pentru omul meciului. Portarul a parat o minge trimisă cu capul de un adversar.
Neman a rezistat, iar, după primul joc, rămâne întrebarea echipei calificate în următorul tur. Totul se va decide săptămâna viitoare la Gyor, unde Grodno va juca meciul de pe teren propriu”, au scris jurnaliștii din Belarus, potrivit Belarus Football.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - Neman Grodno 0-0
Etichete: cfr cluj , cristi balaj , neman grodno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...