Componența celor două echipe la meciul de retragere a lui Adrian Mutu. Super vedetele care vin pe Cluj Arena
articol scris de Digi Sport07.06.2022, 15:13
"Jimmy" Floyd Hasselbaink şi Alberto Gilardino, alături de antrenorul Cesare Prandelli, vor fi prezenţi la meciul de retragere a lui Adrian Mutu, care se va desfăşura duminică, 12 iunie, de la ora 19:00, pe Cluj Arena, în cadrul Sports Festival, au anunţat organizatorii, într-un comunicat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Hasselbaink, Gilardino și Prandelli, la meciul de retragere a lui Mutu
Fostul internaţional olandez Jerrel "Jimmy" Floyd Hasselbaink a jucat pentru Leeds United, Chelsea şi Middlesbrough în Premier League, în timp ce Alberto Gilardino, un alt marcator prolific care a reuşit, la 26 de ani, performanţa de a fi al zecelea cel mai tânăr jucător care a marcat 100 de goluri în Seria A, unde a fost coechipier la Fiorentina cu Adrian Mutu.
Cesare Prandelli, fostul antrenor al Fiorentinei şi cel care a adus naţionala Italiei în finala EURO 2012, va veni şi el la Cluj-Napoca pentru a antrena echipa selecţionata mondială (World Stars). Gheorghe Hagi va fi antrenorul naţionalei României (Team Romania), dar va intra şi pe teren, ca jucător. Adrian Mutu va purta clasicul număr 10 al echipei naţionale, însă va juca în ambele echipe.
Mutu a avut o carieră impresionantă la naţionala României, a fost desemnat cel mai bun jucător străin din Italia în 2008 şi este o legendă a clubului Fiorentina.
''Suntem onoraţi să marcăm, împreună cu toţi iubitorii sportului românesc, prieteni şi colegi de-ai lui Adi de-a lungul carierei, acest moment de sărbătoare! Şi, cum altfel, decât printr-un meci amical ce aduce împreună vedetele fotbalului internaţional. Pregătim un veritabil spectacol, un concept unic în România, o experienţă sportivă şi senzorială completă. Meciul din 12 iunie este aşadar dedicat atât iubitorilor de sport şi fanilor fotbalului, cât şi celor pasionaţi de atmosfera de festival'', a declarat directorul executiv al Sports Festival, Mirel Alexa, informează Agerpres.
Componenţele celor două echipe la meciul de retragere a lui Adrian Mutu
Team România - antrenor/jucător Gheorghe Hagi
- portari: Bogdan Stelea (nr. 1), Eduard Stăncioiu (33)
- jucători de câmp: Laurenţiu Reghecampf (4), Vasile Maftei (2), Gabriel Tamaş (30), Cristian Săpunaru (22), Dorin Goian (15), Adrian Iencsi (23), Adrian Borza (20), Răzvan Raţ (3), Mirel Rădoi (6), Bogdan Pătraşcu (16), Gheorghe Hagi (10), Ianis Zicu (7), Paul Codrea (8), Giani Kiriţă (5), Ciprian Marica (9), Marius Niculae (18), Ionel Ganea (19), Daniel Niculae (21), Adrian Mutu (10), Adrian Ilie (11), Ionel Dănciulescu (25)
World Stars - antrenor Cesare Prandelli
- portari: Sebastian Frey (1), Vlada Avramov (12)
- jucători de câmp: Paolo Cannavaro (28), Massimo Gobbi (19), Fabio Cannavaro (5), Alessandro Gamberini (55), Fernardo Couto (4), Dario Dainelli (3), Tomas Ujfalusi (21), Pawel Golanski (44), Riccardo Montolivo (18), Manuele Blasi (26), Claude Makelele (6), Marco Donadel (33), Martin Jorgensen (8), Franco Semioli (7), Alessandro Del Piero (10), Jerrel "Jimmy" Floyd Hasselbaink (15), Erjon Bogdani (22), Luca Toni (9), Giampaolo Pazzini (17), Adrian Mutu (10), David Trézéguet (20), Alberto Gilardino (11)
Etichete: adrian mutu , cluj arena , alberto gilardino , retragere mutu , jimmy floyd hasselbaink , meci de retragere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...