Florin Tănase a dezvăluit ”secretul” formei sale: ”Mi-a dat ce aveam nevoie”. Dorința pentru meciul cu Germania
articol scris de Digi Sport26.03.2021, 00:44
România a învins Macedonia de Nord, scor 3-2, în primul meci din preliminariile Mondialului din 2022, meci în care Florin Tănase a ”spart gheața” în tricoul primei reprezentative.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Autorului primului gol al partidei, în care România a condus 2-0 dar a fost egalată după două goluri marcate în minutele 82 și 83, a recunoscut, la interviul de după joc, că nu se aștepta la revenirea Macedoniei, și că prezența lui Mirel Rădoi pe bancă a fost o surpriză, având în vedere că selecționerul s-a confruntat în ultimele 11 zile cu probleme cauzate de COVID-19.
Galerie Foto
Reacția lui Florin Tănase, după 3-2 cu Macedonia de Nord
”S-a dovedit că 2-0 e cel mai periculos scor, dar suntem fericiți că am câștigat și am început cu dreptul această campanie.
Surpriza mai mare a fost revenirea lui Mister, nu știam că va veni. Noi am mai marcat goluri, dânsul nu a mai avut COVID. Ne așteptam să facem un joc bun, ne doream foarte mult cele trei puncte, dar nu ne așteptam să revină cei din Macedonia”, a declarat Florin Tănase, la ProTV.
Golul marcat cu Macedonia de Nord a confirmat forma excelentă pe care o traversează Florin Tănase în acest sezon, care se datorează, conform spuselor mijlocașului, încrederii primite atât din partea antrenorilor de la echipa de club, cât și a staff-ului tehnic de la echipa națională.
”Eu mă simt bine, cresc de la meci la meci, mă bucur că am reușit și primul gol la echipa națională, pe care vrea să-l dedic maseurului echipei naționale, care traversează momente mai grele, i-a plecat fratele.
Acum mi se dă încredere și e normal ca evoluțiile mele să fie bune. Mister mi-a dat încrederea de care aveam nevoie. Aveam trei ani la ultimul Mondial”, a transmis Florin Tănase.
După victoria cu Macedonia, pentru România urmează meciul cu Germania, care s-a impus cu Islanda în prima etapă, 3-0, duminică, de la 21:45, joc în care Florin Tănase speră să marcheze din nou și să aducă cel puțin un punct naționalei: ”Sper să scoatem punct sau puncte cu Germania, dacă aș marca, ar fi cum a fost și astăzi, frumos”.
Etichete: florin tanase , romania preliminarii mondial , romania macedonia de nord
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...