Argentinienii sunt devastați: "E o lovitură uriașă!" Anunțul făcut de Lionel Messi după eșecul cu Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport23.11.2022, 08:12
Lionel Messi (35 de ani) a reacționat după înfrângerea rușinoasă suferită de Argentina, 1-2, cu Arabia Saudită, la Cupa Mondială 2022 din Qatar.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Suntem devastați!" Anunțul lui Leo Messi: "Acest grup nu se va preda!" FOTO Imaginile disperării, după meci
Galerie Foto
Starul lui PSG a deschis scorul din penalty, însă nu a fost suficient: adversarii au întors rezultatul în partea secundă și au furnizat prima mare surpriză de la Cupa Mondială.
"Este o lovitură uriașă, o înfrângere care doare, dar trebuie să continuăm să avem încredere în noi. Acest grup nu se va preda! Vom încerca să învingem Mexicul", a spus Lionel Messi după înfrângerea cu Arabia Saudită, informează News in France.
"Golul marcat rapid ne-a făcut mai mult rău, ne-a indus în eroare. Știam că se poate să nu fim la cel mai înalt nivel în priul meci. N-am fost în joc, ceea ce nu ni s-a mai întâmplat de multă vreme. Și, pe măsură ce timpul trecea, iar rezultatul era împotriva noastră, lucrurile au devenit din ce în ce mai dificile.", a mai declarat starul argentinian.
Întrebat cum se simt jucătorii Argentinei după eșecul cu Arabia Saudită, Messi a răspuns: "Suntem devastați! Nu ne așteptam la un astfel de început. Am crezut că va fi un start bun, cu 3 puncte, așa cum spuneam înainte de meci. O victorie ne-ar fi adus liniște. Dar acest grup se diferențiază de altele prin unitate și forță. E timpul să fim mai uniți ca niciodată, să o luăm de la zero și să ne facem jocul".
Leo Messi a fost principal vinovat la golul egalizator al Arabiei Saudite, atunci când a pierdut o minge la jumătatea terenului, pe fază de tranziție pozitivă, iar asiaticii au profitat și au pornit rapid pe contraatac și au egalat situația pe tabelă.
Argentina-Arabia Saudită 1-2 (Messi 10/ Al Shehri 48, Al Dawsari 53) FOTO Cele mai tari meme-uri
Galerie Foto
"Pumele" au avut 1-0 la pauză, însă au primit două goluri în doar 5 minute în partea secundă și nu au reușit să revină.
După această surpriză uriașă, jucătorii și fanii Argentinei erau pur și simplu descumpăniți. Aceasta a fost abia a 4-a victorie a Arabiei Saudite la un Campionat Mondial.
Arabia Saudită a produs prima mare surpriză a Cupei Mondiale 2022, prin victoria reuşită în faţa dublei campioane mondiale Argentina, cu scorul de 2-1 (0-1), marţi, pe Lusail Stadium din Al Daayen, în Grupa C a competiţiei.
Arabia Saudită a reuşit una dintre cele mai mari surprize din istoria competiţiei, punând capăt unei serii a sud-americanilor de 36 de meciuri consecutive fără înfrângere. Argentina mai avea nevoie de un meci fără eşec pentru a egala recordul deţinut de Italia (37).
Selecţionata ''Albiceleste'' a deschis scorul prin Lionel Messi (10 - penalty), dar ''Șoimii verzi'' au dat lovitura în debutul reprizei secunde, când au punctat prin Saleh Alshehri (48) şi Salem Aldawsari (53), la interval de doar câteva minute.
La CM 2018, Argentina a părăsit turneul final din Rusia după optimile de finală (3-4 cu Franţa), iar Arabia Saudită a debutat cu un eşec la scor în faţa Rusiei (0-5).
Meciurile din etapa a 2-a sunt programate sâmbătă, 26 noiembrie, Polonia - Arabia Saudită (Education City Stadium - Doha, 15:00) şi Argentina - Mexic (Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00).
Grupa C, Cupa Mondială 2022:
- Argentina
- Arabia Saudită
- Mexic
- Polonia
Programul meciurilor Grupei C:
22 noiembrie
26 noiembrie
- Polonia - Arabia Saudită, ora 15:00
- Argentina - Mexic, ora 21:00
30 noiembrie
- Polonia - Argentina, ora 21:00
- Arabia Saudită - Mexic, ora 21:00
Etichete: argentina , arabia saudita , lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...