Argentina - Franța, cea mai dramatică finală de Campionat Mondial din istorie! Cum au arătat precedentele 21
articol scris de Digi Sport18.12.2022, 20:25
Argentina a câștigat Cupa Mondială din Qatar, la capătul unui meci ”de povestit nepoților”. Sud-americanii s-au impus în fața Franței, scor 2-2 (3-3 d.p., 4-2 d.l.d.).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Argentina - Franța, cea mai dramatică finală a unei Cupe Mondiale!
Galerie Foto
Partida de pe Lusail Stadium a avut o desfășurare ”nebună”. Argentina a condus cu 2-0 la pauză, după reușitele lui Messi și Di Maria, iar Argentina părea că va scăpa în câștigătoare, mai ales că Franța nu a șutat niciodată pe poartă până în minutul 80. Atunci a intervenit ”magia” lui Mbappe.
Starul francez a marcat de două ori în mai puțin de 100 de secunde și a trimis meciul în prelungiri. Messi a mai punctat o dată, în minutul 108, iar Argentina era din nou aproape de trofeu, însă Mbappe a mai înscris o dată, în minutul 117, și totul s-a decis la loteria penalty-urilor.
Sud-americanii au transformat toate cele patru lovituri de la 11 metri, în timp ce francezii au ratat două, iar titlul mondial, pentru a treia oară în istorie, merge în Argentina. Grație răsturnărilor de situație și a tensiunii de pe tot parcursul jocului, Argentina - Franța este cu siguranță cea mai dramatică finală de Campionat Mondial din istorie.
- A fost doar a treia finală decisă la loviturile de departajare.
- Este al treilea trofeu suprem cucerit de Argentina, după cele din 1978 și 1986.
Lista finalelor Campionatelor Mondiale:
- 1930 - Uruguay - Argentina 4-2
- 1934 - Italia - Cehoslovacia 2-1 d.p.
- 1938 - Italia - Ungaria 4-2
- 1950 - Uruguay - Brazilia 2-1
- 1954 - Germania de Vest - Ungaria 3-2
- 1958 - Brazilia - Suedia 5-2
- 1962 - Brazilia - Cehoslovacia 3-1
- 1966 - Anglia - Germania 4-2 d.p.
- 1970 - Brazilia - Italia 4-1
- 1974 - Germania de Vest - Olanda 2-1
- 1978 - Argentina - Olanda 3-1 d.p.
- 1982 - Italia - Germania de Vest 3-1
- 1986 - Argentina - Germania de Vest 3-2
- 1990 - Germania de Vest - Argentina 1-0
- 1994 - Brazilia - Italia 0-0 (3-2 d.l.d.)
- 1998 - Franța - Brazilia 3-0
- 2002 - Brazilia - Germania 2-0
- 2006 - Italia - Franța 1-1 (5-3 d.l.d.)
- 2010 - Spania - Olanda 1-0 d.p.
- 2014 - Germania - Argentina 1-0 d.p.
- 2018 - Franța - Croația 4-2
- 2022 - Argentina - Franța 3-3 (4-2 d.l.d.)
Argentina, campioană mondială, după o finală dramatică împotriva Franței
Prima prezență a Argentinei într-un meci jucat cu trofeul Cupei Mondiale ”pe masă” a fost chiar la ediția inaugurală a competiției, cea din 1930, din Uruguay. Argentina a fost învinsă chiar de țara gazdă la Montevideo cu 4-2.
Au urmat mulți ani de ”secetă”, până în 1978, când Cupa Mondială s-a disputat chiar în Argentina. Țara gazdă a reușit să câștige finala cu Olanda, 3-1.
A treia finală a fost în 1986, în Mexic, și a adus al doilea trofeu, și ultimul de până acum, după 3-2 cu Germania de Vest.
La următoarea ediție a Cupei Mondiale, Italia 1990, Argentina a reușit să ajungă din nou în finală, unde tot Germania de Vest a fost adversar. Nemții au reușit să-și ia revanșa și s-au impus la Roma cu 1-0.
După meciul din 1990, Argentina a fost nevoită să aștepte alți 24 de ani pentru a mai juca o finală de Cupă Mondială. S-a întâmplat în Brazilia, în 2014, iar adversarul și rezultatul au fost identice cu cele din 1990, 0-1 în fața Germaniei. Acum, în 2022, și-a adjudecat, în sfârșit, al treilea trofeu din istorie.
Etichete: cm 2022 , finala cupa mondiala , argentina franta , finala dramatica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...