Antonela Roccuzzo, mesaj emoționant pentru Lionel Messi, după ce Argentina a câștigat Cupa Mondială: ”Știm cât ai suferit!”
articol scris de Digi Sport18.12.2022, 23:18
Argentina a fost încoronată campioana lumii după ce a învins-o pe Franța în finala Cupei Mondiale din Qatar, scor 3-3 (4-2 d.l.d.).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Lionel Messi, care a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului final, a reușit astfel să își treacă în palmares unicul trofeu care îi lipsea.
Mesajul postat de Antonela Roccuzzo după ce Argentina a câștigat Cupa Mondială
Antonela Roccuzzo, soția lui Lionel Messi, a scris un mesaj emoționant pe rețelele sociale după ce Argentina a câștigat Cupa Mondială din Qatar.
Soția căpitanului Argentinei a transmis că este mândră de Leo Messi și a subliniat cât s-a chinuit decarul Argentinei pentru a câștiga singurul trofeu care îi lipsea.
”Campioni mondiali! Nici nu știu cum să încep, ce mândrie am simțit pentru tine, Leo. Mulțumesc că ne-ai învățat să nu lăsăm niciodată garda jos și să ne luptăm până la final. În sfârșit, ești campion mondial. Noi știm cât de mult ai suferit atâția ani, cât îți doreai să câștigi acest trofeu. Hai, Argentina!”, a transmis Antonela Roccuzzo pe Instagram.
Ulterior, soția lui Lionel Messi a mai revenit cu o postare. Antonela a distribuit o fotografie în care Messi sărută trofeul Cupei Mondiale și a adăugat descrierea ”Campionul meu”.
Lionel Messi, record-man la Cupa Mondială din Qatar
Lionel Messi (35 de ani) a bifat niște performanțe fantastice la Cupa Mondială din Qatar. Starul lui PSG a atins borne care vor fi greu de egalat.
Atacantul argentinian a devenit jucătorul implicat în cele mai multe faze decisive la Cupele Mondiale, 21. El a bifat 13 goluri și 8 pase decisive la Mondalul din Qatar.
În plus, la Cupa Mondială 2022, Messi a devenit primul jucător care marchează în toate fazele eliminatorii de la un singur Mondial: optimi, sferturi, semifinale și finală.
În finala cu Franța, Messi a bătut recordul de meciuri jucate la Cupele Mondiale. El are 26 de prezențe, cu una peste legendarul german Lothar Matthaus.
Totodată, Leo Messi a marcat 26 de goluri pentru Argentina în turneele majore internaționale, 13 la Cupele Mondiale și 13 la Cupa America. Niciun alt sudamerican nu a mai reușit o asemenea performanță. Ronaldo are 25.
Etichete: franta , argentina , cupa mondiala , lionel messi , qatar 2022 , antonela roccuzzo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...