A vrut să-și repare imaginea după ce Messi l-a ignorat, dar nu i-a ieșit: ”Jenant”
articol scris de Digi Sport22.12.2022, 14:32
Nusret Gokce (39 de ani), cunoscut în toată lumea drept ”Salt Bae”, a vrut să rămână cu o amintire istorică de la Cupa Mondială, însă a ajuns ținta ironiilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Salt Bae a vrut "să dreagă busuiocul" după ce a fost ignorat de Messi, dar a devenit și mai penibil
Celebrul bucătar a fost prezent pe gazon după finala Argentina - Franța, pentru a-și face un selfie cu Messi în timp ce ținea trofeul în mână.
Numai că starul argentinian l-a ignorat încontinuu, cu toate că s-a uitat în urmă de câteva ori, în timp ce era tras de mână. Astfel, momentul a devenit jenant pentru Salt Bae, iar pe rețele sociale, el a fost descris drept "disperat" chiar de către propriii fani.
După ce a văzut că imaginile au făcut înconjurul lumii, iar el a devenit subiect de glume, Salt Bae a decis să posteze un clip video cu el alături de Messi, în unul dintre restaurantele sale, care sunt frecventate de staruri.
În imaginile respective, din restaurantul său din Dubai, Salt Bae apare alături de Messi și soția sa, dar și de Paul Poga. Numai că acel clip e filmat tocmai în noiembrie 2018.
Astfel, el nu a reușit decât să se facă și mai mult de râs, iar reacțiile au venit imediat pe rețelele sociale.
"E jenant", a spus un fan.
"A vrut să demonstreze că nu a fost considerat fantomă de către Messi", a fost alt comentariu.
"Poți să pui câte poze și filmulețe vrei tu cu Messi. Asta nu schimbă cu nimic faptul că ai avut un comportament complet greșit după meci", a scris alt fan.
Ignorat de Lionel Messi și criticat de toată lumea, a reușit să-și atingă țelul și a transmis un singur cuvânt
Bucătarul și influencerul turc a insistat să facă o poză cu Lionel Messi și, după ce l-a ignorat preț de câteva momente, argentinianul a stat la cadru, dar momentul a stârnit extrem de multe reacții negative la adresa lui Salt Bae.
În cele din urmă, Salt Bae s-a fotografiat alături de mai mulți fotbaliști ai Argentinei, dar și singur, cu trofeul Cupei Mondiale în mână.
Bucătarul a publicat fotografia cu el ținând Cupa Mondială pe Instagram, iar în descrierea postării a scris un singur cuvânt.
”Mulțumesc”, a scris Salt Bae, urmărit pe Instagram de 49.8 milioane de oameni.
Etichete: lionel messi , salt bae , nusret gokce
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...