Răsturnare de situație: Sampaoli a fost confirmat ca selecționer al Argentinei! Ce misiune urgentă are de îndeplinit
10.07.2018, 09:18CM 2018 | Jorge Sampaoli rămâne pe banca echipei naţionale a Argentinei, deși prestaţia sud-americanilor la Cupa Mondială din Rusia a fost mult sub așteptări, informează cotidianul Ole. După ce preşedintele federaţiei argentiniene, Claudio Tapia, s-a întâlnit cu Sampaoli, s-a luat decizia ca tehnicianul în vârstă de 58 de ani să reconstruiască staff-ul echipei naţionale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mai mult, fără meciuri amicale până în octombrie, Sampaoli va conduce și selecţionata U20 la un turneu amical desfăşurat în Valencia, după ce reprezentativa a rămas fără antrenor. După acest turneu, oficialii federaţiei vor analiza din nou rezultatele acestuia pe banca selecţionatei de seniori.
În aceste condiții, AFA (Asociația Argentiniană de Fotbal) nu ar mai fi obligată să plătească puțin peste 8 milioane de dolari dacă ar fi renunțat la serviciile selecționerului care mai are 5 ani de contract.
"Este foarte dureros pentru noi, mai ales pentru că jucătorii au făcut un efort imens. A fost un meci extrem de dificil, dar din păcate nu ne-am atins obiecitvul aici în Rusia. Sunt trist, frustrat, dar cred că este ceva normal în acest moment. Un lucru este însă cert, nu-mi voi decide viitorul azi. Jucătorii au luptat până la final şi am fost aproape să egalăm. Asta contează cel mai mult. Au dat totul pe teren şi aş vrea să le mulţumesc", a spus Sampaoli, după eliminarea de la Cupa Mondială din Rusia.
Argentina a debutat cu o remiză la Mondialul din Rusia, scor 1-1 în compania Islandei, debutantă la un asemenea turneu. A urmat eşecul usturător cu Croaţia, scor 3-0, după care Argentina s-a aflat la un pas de eliminare. Nigeria a învins Islanda şi a relansat grupa, spre norocul sud-americanilor. Argentina a învins Nigeria, astfel că finalista din 2014 şi-a asigurat prezenţa în fazele eliminatorii.
Franţa s-a impus fără probleme în optimi, scor 4-3, iar demisia lui Sampaoli era așteptată de toată lumea. Dar tehnicianul care a cucerit Copa America pe banca statului Chile va continua, având misiunea de a revitaliza echipa naţională.
Jorge Sampaoli a preluat nationala Argentinei în 2017, după ce a mai trecut pe la O'Higgins, Emelec, Universidad de Chile, naționala statului Chile și Sevilla.
CITEȘTE ȘI
CM 2018 | Maradona: ”Aș antrena Argentina gratis. Inima mea este grea!”
Etichete: argentina , selectioner , cm 2018 , sampaoli , confirmat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...