Video Serge Aurier i-a salvat viața lui Moussa Doumbia! Mijlocașul din Mali, la un pas de moarte
12.10.2016, 22:50Un gest senzațional făcut de Serge Aurier (23 de ani), în timpul partidei dintre reprezentativele Coastei de Fildeș și Mali, scor 3-1, din preliminariile Cupei Mondiale din Rusia 2018, a făcut înconjurul lumii extrem de repede.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În minutul 20 al partidei de pe ”Stade de Bouake”, în fața a 23.400 de spectatori, la scorul de 1-0 pentru Mali, s-a petrecut o fază care a fost extrem de aproape de a se transforma într-o tragedie. La un atac al oaspeților, Moussa Doumbia (22 de ani), mijlocașul celor de la Rostov a fost lovit involuntar cu cotul în cap de către Lamina Kone, fundașul celor de la Sunderland.
Doumbia a căzut inert la pământ, în timp ce portarul ivorienilor, Gbohouo, avea ceva de împărțit cu arbitrul de la centru. Aurier a sesizat însă la timp că Doumbia are probleme și a intervenit imediat pentru a-l împiedica pe acesta să nu-și înghită limba. Apoi a cerut disperat sprijinul medicilor.
Alain Giresse, selecționerul naționalei din Mali, a declarat, într-un interviu pentru postul de radio francez RMC Sport, momentele de panică de pe teren.
”Toți jucătorii și-au dat seama că Doumbia are probleme, că se sufocă și că era pe cale să-și înghită limba. Atunci, Aurier, unul dintre jucătorii noștri, l-a întors într-o parte, după care i-a scos limba, pentru că era pe cale să-și piardă viața”, a spus fostul mare jucător francez din anii ’80.
Gestul lui Aurier este în totală contradicție cu cel pe care l-a făcut, în același meci, după autogolul lui Salif Coulibaly, cel care a dus scorul la 2-1 pentru gazde. Imediat după reușită, Serge s-a îndreptat spre tribune unde a gesticulat că le taie gâtul fanilor ivorieni prezenți la meci.
Considerat un bad-boy, Aurier, nu este la prima abatere. În septembrie, jucătorul a fost condamnat la două luni de închisoare și amendat cu 21.000 de euro după ce a insultat un polițist și a fost violent cu oamenii legii. Episodul se întâmplase în luna mai, când Aurier ieșea dintr-un club de noapte din Paris, în jurul orei 06:00. Serge Aurier nu va trebui să-și ispășească pedeapsa în spatele gratiilor, iar cel mai probabil fundașul va face muncă în folosul comunității.
Etichete: serge aurier , serge aurier moussa doumbia , aurier doumbia , aurier i-a salvat viata lui doumbia , aurier condamnat , aurier doumbia life
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...