Premieră la meciurile naționalei! Măsuri fără precedent, după incidentele de la partida cu Polonia
25.03.2017, 10:27UPDATE Ora 13:20: Federația Română de Fotbal a anunțat, sâmbătă, că Poliția a reținut o persoană care încerca să introducă pe stadion materiale pirotehnice pentru meciul dintre România și Danemarca, programat duminică, de la ora 21:45.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"O informare din partea poliţiei anunţă că a fost depistată deja o persoană care a încercat să introducă materiale pirotehnice în Cluj Arena, cu trei zile înaintea meciului. Persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal, iar controlul prealabil al forţelor de ordine a fost întărit", se arată în comunicatul FRF.
Naționala de fotbal a României va disputa duminică seară, pe ”Cluj Arena”, un meci decisiv, contra Danemarcei, pentru calificarea la Cupa Mondială din Rusia 2018. Tricolorii vor avea parte de o atmosferă extraordinară, pentru că toate cele 30.000 de bilete au fost deja vândute.
În acest sens, oficialii FRF au luat măsuri fără predecent de securitate, mai ales că la precentul meci al naționalei, cel cu Polonia, scor 0-3, din tribune s-au aruncat mai multe petarde și torțe, una ajungând foarte aproape de Lewandowski.
România - Danemarca se joacă duminică, 26 martie, de la ora 21:45, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, cu fazele VIDEO imediat după fluierul final. După miezul nopții, meciul va fi și pe Digi Sport 1.
”În premieră pentru desfășurarea unui meci internațional organizat de Federația Română de Fotbal, la partida cu Danemarca de pe Cluj Arena vor fi folosiți câini-polițiști care detectează substanțele pirotehnice. Această măsură specială a fost luată în urma incidentelor de pe Arena Națională la meciul cu Polonia și care au avut drept consecință suspendarea stadionului pentru meciurile României.
Câinii Poliției Române, special antrenați să găsească materiale pirotehnice, vor fi aduși la porțile de intrare în Cluj Arena și vor asista la controlul obișnuit care se aplică spectatorilor la intrarea pe stadion.
O informare din partea Poliției anunță că a fost depistată deja o persoană care a încercat să introducă materiale pirotehnice în Cluj Arena, cu trei zile înaintea meciului. Persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal, iar controlul prealabil al forțelor de ordine a fost întărit.
FRF face încă un apel către toți suporterii naționalei care vor intra pe stadion să se manifeste civilizat, să nu producă violențe și să nu încerce să perturbe meciul cu materiale pirotehnice. Orice abatere de la normele de civilizație de pe stadioane se va repercuta direct asupra echipei României prin posibile suspendări ale terenului sau prin interzicerea susținătorilor în tribune la viitoarele meciuri din campania pentru calificare la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia. Ne dorim să avem echipa României la CM 2018, să o ajutăm și din tribune să ajungă acolo!”, se arată într-un comunicat postat pe frf.ro.
Meciurile din preliminariile Cupei Mondiale 2018 sunt transmise ÎN EXCLUSIVITATE pe canalele Digi Sport.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: romania danemarca , romania preliminarii cm 2018 , masuri romania danemarca , danemarca preliminarii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...