Peste 3 milioane de solicitări de bilete la Campionatul Mondial din Rusia
15.01.2018, 16:25Federaţia internaţională a anunţat luni că s-au înregistrat peste 3 milioane de solicitări de bilete la turneul final al Cupei Mondiale 2018, atât din partea fanilor ruşi, cât şi a celor din toată lumea, tichetele de acces urmând să fie puse în vânzare în fazele finale ale acestui proces, relatează DPA.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În actuala sesiune de vânzări, dintre 5 decembrie şi 31 ianuarie, cererea internaţională a crescut cu 38%, iar numărul solicitărilor a fost pentru 3.141.163 de bilete.
Până la turneul final al CM 2018 (14 iunie-15 iulie), FIFA va vinde restul tichetelor cu prilejul altor două ferestre. Sistemul ''primul venit, primul servit'' va fi aplicat începând cu 13 martie până pe 3 aprilie. Ultima fază de vânzare, Last Minute Sales, va începe cu 18 aprilie şi se va întinde până la ultimul meci, finala competiţiei, tot după sistemul ”primul venit, primul servit”.
Meciurile de la CM 2018 se vor disputa în 11 oraşe, iar pentru prima oară la această competiţie va fi aplicat sistemul Fan-ID, aplicat fiecărui posesor de bilet. Deţinătorul unui Fan-ID poate intra în Rusia fără viză şi poate sta în ţară pe întreaga durată a turneului final. Sistemul a fost testat cu succes la Cupa Confederaţiilor din 2017.
Agerpres
Etichete: rusia , fifa , campionatul mondial , 2018 , 3 milioane bilete , 3 milioane solicitari , fan id
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...