Talismanul Franţei. "Cocoşii" n-au pierdut niciodată cu el pe teren
16.07.2018, 14:05Benjamin Pavard a fost cea mai surprinzătoare prezenţă în primul 11 al Franţei la Cupa Mondială din Rusia, însă s-a transformat într-un veritabil "talisman" pentru naţionala lui Didier Deschamps.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Franţa n-a pierdut niciodată cu Pavard pe teren, indiferent de categoria de vârstă la care acesta a fost folosit.
Apărătorul în vârstă de 22 de ani a jucat 12 meciuri pentru prima echipă a Franţei, dintre care zece au fost câştigate, iar două s-au încheiat la egalitate. Pentru naţionala de tineret a evoluat de 15 ori (12 au fost victorii, iar trei egaluri), iar pentru naţionala Under 19 în patru rânduri (toate cele patru au fost câştigate). În total, Pavard are 31 de meciuri pentru Franţa, la toate categoriile de vârstă, niciunul dintre ele pierdut.
Benjamin Pavard a debutat în naţionala Franţei în noiembrie 2017, după încheierea preliminariilor Cupei Mondiale.
Fundaşul lui Stuttgart a fost "integralist" în şase dintre cele şapte meciuri ale noii campioane mondiale de la turneul final din Rusia. A lipsit doar în ultimul meci din grupă, cu Danemarca, înaintea căruia francezii erau deja calificaţi în faza eliminatorie.
Pavard a înscris în optimile de finală unul dintre cele mai frumoase goluri ale CM, în victoria cu 4-3 contra Argentinei.
Etichete: franta , cm 2018 , franta croatia , benjamin pavard , franta campioana mondiala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...