Lungul drum către succes al Croaţiei şi şansa unei revanşe aşteptate de 20 de ani

• SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1

• SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1

Duminică, la Moscova, Luka Modric, Ivan Rakitic, Ivan Perisic, Mario Mandzukic şi colegii lor vor juca finala Cupei Mondiale. O oportunitate pe care generaţia lui Suker, a lui Zvonimir Boban şi Robert Prosinecki nu a avut-o, deşi i se prevedea un viitor frumos. Deşi nu pentru Croaţia, ci pentru Iugoslavia. Într-un fel, povestea performanţei realizate de naţionala lui Zlatko Dalic în Rusia începe cu 31 de ani în urmă, în Chile.

De la Iugoslavia la Croaţia

În 1987, Iugoslavia a devenit în premieră campioană mondială Under 20, la capătul unui turneu final în care Prosinecki a fost desemnat cel mai bun jucător, iar Suker a terminat pe 2 în clasamentul golgheterilor. În afară de ei, din lot mai făceau parte alţi trei croaţi care, ulterior, au avut cariere importante. Este vorba despre deja amintitul Boban, Igor Stimac și Robert Jarni. Era un grup de la care se aştepta să facă pasul următor şi să ajute naţionala mare să obţină un rezultat asemănător.

La Cupa Mondială din 1990, doar Suker, Jarni şi Prosinecki au făcut parte din lot, iar Iugoslavia a părăsit competiţia în sferturile de finală, eliminată în urma loviturilor de la 11 metri de Argentina lui Diego Maradona. Boban a lipsit din cauza celebrului incident de la meciul Dinamo Zagreb - Steaua Roşie Belgrad, de pe 13 mai 1990, când a lovit un poliţist care a agresat un fan al lui Dinamo. Un gest care i-a adus suspendarea, dar care l-a transformat imediat într-un idol al naţionaliştilor croaţi şi într-un simbol al cauzei pentru independenţă.

Deşi momentul de pe stadionul Maksimir este considerat de mulţi începutul sfârşitului pentru fotbalul iugoslav, naţionala acestei ţări, care se baza inclusiv pe jucătorii croaţi, a continuat să existe şi a obţinut o calificare entuziasmantă la Euro 1992. A pierdut un singur meci în preliminarii şi a primit doar patru goluri. Cu toate acestea, din cauza situaţiei politice, Iugoslavia a fost exclusă de la turneul final, iar locul său a fost luat de următoarea clasată din grupă, Danemarca. Nordicii au profitat la maximum şi au cucerit suprinzător titlul în Suedia, lăsându-i pe cei care îşi câştigaseră pe teren dreptul de a participa la Euro să se întrebe "ce ar fi fost dacă...".

Epopeea din 1998

Lucrurile s-au schimbat repede. În 1991, Croaţia a devenit independentă. În iulie 1992, a fost readmisă la FIFA, iar în 1996 a fost prezentă la Euro. Încălzirea pentru ce avea să urmeze doi ani mai târziu. În Anglia, croaţii s-au oprit în sferturi, eliminaţi de viitoarea câştigătoare, Germania. Însă înainte au bătut clar Danemarca, scor 3-0, în faza grupelor. Suker a marcat un gol antologic şi mulţi au văzut în acel succes o revanşă pentru ceea ce se întâmplase cu patru ani mai devreme.

Condusă de pe bancă de Miroslav Blazevic şi avându-i în teren pe Suker, Boban, Prosinecki, Jarni şi Stimac, Croaţia a fost revelaţia Mondialului din Franţa, desfăşurat în 1998. A terminat pe 2 în grupa cu Argentina, Japonia şi Jamaica, apoi a învins România în optimi, scor 1-0 (ultimul meci al "tricolorilor" la CM), şi a trecut senzaţional de Germania în sferturi. A fost 3-0, o adevărată demonstraţie de forţă, a cărei imagine rămâne golul marcat de Suker, care s-a distrat cu apărarea germană, înainte de a trimite în poartă cu dreptul, piciorul său mai slab.

"Jucam pentru ţara noastră la prima Cupă Mondială din istoria ei şi eram determinaţi să facem o impresie bună. În multe feluri, Franţa 1998 a fost realizarea unui vis pentru mine. Am jucat cel mai bun fotbal al carierei mele, iar echipa era de asemenea într-un moment special. Aveam jucători fantastici, care jucau pentru cluburi mari din Europa. Boban era la Milan, Slaven Bilic şi Igor Stimac jucau în Anglia, eu jucam la Real Madrid. Aveam o apărare grozavă, cu Robert Jarni, iar linia noastră de mijloc era fantastică", şi-a amintit Suker, într-un interviu mai vechi pentru Four Four Two.

Iar când acelaşi Suker a deschis scorul în semifinala cu Franţa, de pe Stade de France, în primul minut al reprizei a doua, se părea că destinul generaţiei care cu 11 ani înainte devenea campioană mondială de tineret se va împlini. Nu a fost de acord Lilian Thuram. Fundaşul care pe atunci evolua la Parma, vinovat la golul croaţilor, a egalat un minut mai târziu, apoi a făcut dubla şi adus victoria gazdelor (2-1). Au fost primele şi singurele goluri ale sale la naţională.

"De obicei, nu înscriu nici măcar la antrenamente. Când ajung în faţa porţii, văd roşu şi mă panichez", povestea eroul Franţei, imediat după meci. Peste ani a dezvăluit că "nu îmi aminteam ce s-a întâmplat. Chiar dacă încercam, nu puteam pune lucrurile cap la cap. Am avut nevoie ca antrenorul şi colegii să-mi spună că am câştigat şi că suntem în finala Cupei Mondiale".

Croaţia s-a mulţumit cu locul 3, după ce a câştigat cu 2-1 finala mică în faţa Olandei, iar Suker a plecat acasă cu Gheata de Aur a turneului final, datorită celor 6 goluri marcate. Un rezultat oricum imens pentru o ţară care trecuse printr-un război teribil şi redevenise independentă cu mai puţin de un deceniu în urmă. "Pentru noi a fost uimitor să terminăm înaintea Angliei, a Argentinei, a Olandei, a Spaniei, a Germaniei şi a Italiei. A fost extraordinar pentru o ţară atât de mică", spunea Suker.

Generaţia care şi-a depăşit eroii

După eliminarea Rusiei în sferturile de finală ale actualei ediţii, Ivan Rakitic îi numea pe jucătorii de acum 20 de ani "nişte eroi". Cu toate acestea, mijlocaşul Barcelonei spunea că "sper că vom putea să-i depăşim. Ceea au făcut a fost cu adevărat impresionant, dar vrem să scriem propria noastră istorie". Prin calificarea în finală, obiectivul a fost îndeplinit. Dar nu ar fi fost posibil fără ca echipa din prezent să-i aibă alături pe idolii din copilărie. Nu e nicio exagerare. Portarul din 1998, Drazen Ladic, este antrenorul cu portarii al naţionalei. Stimac şi Bilic au fost selecţioneri, iar Prosinecki şi Aliosha Asanovic s-au aflat la un moment dat în staff. Boban reprezintă Croaţia la FIFA, în timp ce starul absolut de acum două decenii, Davor Suker, e preşedintele federaţiei. Lui Suker i se datorează în mare măsură şi acest rezultat. A avut curajul de a schimba antrenorul înaintea barajului cu Grecia şi de a-l numi pe Dalic. Acum, Croaţia e la un singur meci de răsplata supremă.

Ar fi însă greşit să comparăm cele două echipe. Generaţia 1998 a crescut şi s-a format în vechea Iugoslavie, într-un sistem centralizat comunist, care a produs rezultate nu doar în fotbal, ci şi în alte sporturi de echipă, cum ar fi polo, handbal sau baschet. Actuala naţională este produsul unei Croaţii independente şi a unei educaţii fotbalistice completată în vestul Europei, în Germania, Italia, Belgia sau Elveţia.

Dar, la fel ca acum 20 de ani, o ţară cu doar ceva mai mult de 4 milioane de locuitori a lăsat în urmă Anglia, Argentina, Olanda, Spania, Germania şi Italia. Plus Brazilia. Acum, poate completa această listă şi cu Franţa. Pentru o naţională care a arătat deja că nu rămâne datoare ar fi cea mai bună revanşă. Şi modul perfect de a închide cercul.

Etichete: franta , croatia , cm 2018 , lilian thuram , davor suker

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News