Video&Foto "Asul din mâneca" lui Daum! Cu Polonia va juca altă echipă decât cea de la antrenamentul oficial
10.11.2016, 23:47Postul de vârf e ultimul pentru care selecționerul Christoph Daum are dubii la meciul cu Polonia și ar putea pregăti o surpriză, potrivit fostului internațional Daniel Pancu, prezent la antrenamentul oficial de joi seară, unde s-a întâlnit cu tehnicianul german, o mai veche cunoștință a sa din campionatul Turciei.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
ECHIPA ROMÂNIEI LA ANTRENAMENTUL OFICIAL:
Tătărușanu - Benzar, Chiricheș, Grigore, Filip - Hoban - Ad. Popa, Marin, Stanciu, Chipciu - Stancu.
"Mister spunea că s-ar putea să schimbe ceva mâine seară, un jucător ar putea să-l schimbe", afirmă Daniel Pancu, după ce a discutat cu selecționerul. Fostul internațional anticipează că modificarea va fi în atac.
La antrenamentul oficial de joi, de pe Arena Națională, Bogdan Stancu a fost vârful României într-o așezare 4-1-4-1, dar Pancu e de părere că nu va rămâne acolo și că Daum îl va folosi în stânga liniei de mijlocași ofensivi, caz în care Chipciu ar ieși din primul 11. În opinia fostului rapidist, Florin Andone va fi titularul din avanposturi.
O altă schimbare observată joi a fost folosirea lui Steliano Filip pe flancul stâng al apărării, deși se părea că Alin Toșca va fi alesul pentru această poziție. În schimb, problemele medicale ale lui Cristian Săpunaru par să-l fi scos pe jucătorul Astrei din primul 11, unde fusese prezent în fiecare dintre primele 3 meciuri ale lui Daum.
"Dacă jucătorii naționalei sunt în aceeași formă pe care o arată Daum, cu siguranță vom câștiga meciul cu Polonia. E într-o dispoziție foarte bună și e pus pe glume. Sperăm să avem parte de un spectacol de calitate și sper ca România să câștige, pentru că se poate obține un rezultat mare. Mister spunea că s-ar putea să schimbe ceva mâine seară, un jucător ar putea să-l schimbe. Eu mă gândesc la vârful de atac, care azi la antrenament a fost Stancu și ar putea să apară Andone acolo. Cam asta ar fi singura schimbare, dar eu nu-l văd pe Stancu decât titular, pentru că a jucat mai toate meciurile în primii 11", a declarat Daniel Pancu, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport, la Arena Națională.
FOTO de la antrenamentul oficial
Galerie Foto
"Mie îmi place foarte mult. Poate marca în orice moment al meciului. Are o mișcare foarte inteligentă în teren. Se mișcă foarte bine fără minge, e o calitate pe care puțini o pot observa. Antrenorii văd foarte bine acest lucru și pe lângă faptul că ajută foarte mult din punct de vedere defensiv, simte foarte bine golul. Dacă era în teren la meciul cu Muntenegru am fi avut într-o mare măsură 7 puncte. Bogdan Stancu poate va juca în partea stângă. Va fi titular, asta e părerea mea. Ar juca în stânga unde cred eu că joacă mai bine decât vârf împins", a mai spus fostul internațional.
"E singurul antrenament pe care Săpunaru l-a făcut în această săptămână și e greu să între în primii 11. Altfel ar fi fost acolo pentru că are mare experiență, un caracter puternic și ar fi fost nevoie de el", a mai precizat Pancu (39 de ani).
27 de meciuri și 9 goluri are Daniel Pancu în echipa națională a României, pentru care a jucat în perioada 2001-2005.
Meciul România-Polonia va avea loc pe 11 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, într-o partidă contând pentru Grupa E a preliminariilor Campionatului Mondial din 2018.
Preliminariile Cupei Mondiale, zona Europa, se văd ÎN DIRECT la Digi Sport.
Toate meciurile României din preliminarii sunt LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, iar golurile și toate fazele VIDEO sunt disponibile imediat după fluierul final. După miezul nopții, meciurile sunt transmise pe Digi Sport 1.
14 meciuri în 3 zile ÎN DIRECT la Digi Sport! Vezi AICI programul tuturor celor 27 de meciuri din preliminariile CM din perioada 11-13 noiembrie
Etichete: romania polonia , video romania - polonia , video romania - polonia digi sport , pancu daum , titulari romania , video romania - polonia preliminarii , video romania - polonia preliminarii digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...