Video Argentina, aproape să rateze Mondialul din 2018. E obligată să învingă în Ecuador
06.10.2017, 09:16Argentina, vicecampioana lumii, şi-a micşorat şansele de calificare directă la Mondialul din 2018, după ce a remizat pe teren propriu, 0-0, cu naţionala din Peru, în penultima etapă a preliminariilor zonei America de Sud.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
VIDEO REZUMATUL PARTIDEI
Messi şi compania sunt obligaţi să câştige marţi în Ecuador pentru a evita umilinţa supremă: prima neparticipare la un turneu final după ediţia din 1970, desfăşurată în Mexic (unde a fost prezentă naţionala României).
Argentinienii au ratat calificarea la Cupa Mondială din 1970 tot după un meci cu Peru (2-2), pe acelaşi stadion "Bombonera" din Buenos Aires care a găzduit şi partida de joi, urmărită din tribune de 50.000 de spectatori.
Scenarii calificare Argentina la Mondial
- În caz de victorie este asigurat cel puţin locul de baraj
- În caz de egal: Argentina are nevoie de îndeplinirea a două dintre următoarele trei condiţii:
- Paraguay să nu învingă Venezuela acasă
- Brazilia să câştige cu Chile la mai mult de un gol diferenţă
- Columbia să câştige cu Peru sau Peru să învingă la mai mult de un gol diferenţă
- În caz de înfrângere:
Paraguay să nu învingă Venezuela, iar Columbia să câştige cu Peru la o diferenţă mai mare decât ar pierde Argentina.
O altă surpriză a serii a reprezentat-o înfrângerea suferită pe teren propriu de Columbia în faţa Paraguayului (1-2). Naţionala "Cafetera" e nevoită să învingă Peru, în deplasare, în ultima etapă a preliminariilor, pentru a nu depinde de celelalte rezultate.
Rezultatele penultimei etape din zona sud-americană:
Bolivia - Brazilia 0-0
Chile - Ecuador 2-1
Au marcat: Eduardo Vargas 22, Alexis Sanchez 85, respectiv Romario Ibarra 84.
Argentina - Peru 0-0
Columbia - Paraguay 1-2
Au marcat: Radamel Falcao 79, respectiv Oscar Cardozo 88, Antonio Sanabria 90+1.
Venezuela - Uruguay 0-0
Clasament: 1. Brazilia - 38 puncte, 2. Uruguay - 28 puncte, 3. Chile - 26 puncte (+2), 4. Columbia - 26 puncte (+2), 5. Peru - 25 puncte (+1), 6. Argentina - 25 puncte (+1), 7. Paraguay - 24 puncte, 8. Ecuador - 20 puncte, 9. Bolivia - 14 puncte, 10.Venezuela - 9 puncte.
Primele patru clasate se califică direct la turneul final din Rusia, în timp ce ocupanta locului 5 va disputa un baraj tur-retur cu Noua Zeelandă.
Ultima etapă a preliminariilor zonei America de Sud se dispută pe 10 octombrie, când sunt programate meciurile: Ecuador - Argentina, Brazilia - Chile, Peru - Columbia, Paraguay - Venezuela şi Uruguay - Bolivia.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: argentina cupa mondiala , argentina peru , argentina mondial 2018 , argentina ratare calificare mondial rusia , mondial rusia 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...