Anunțul de ultimă oră făcut de Messi: ”Dacă nu vom face performanță, ar trebui să plecăm cu toții”
07.12.2017, 11:53Unul dintre cei mai buni fotbalişti ai lumii, argentinianul Leo Messi, consideră că turneul final al Cupei Mondiale de anul viitor este ultima şansă a generaţiei sale şi în cazul unui rezultat slab al Argentinei toată lumea ar trebui să plece de la naţională.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
''Dacă vom face un rezultat slab la Cupa Mondială din 2018, toţi ar trebui să plecăm de la echipa naţională'', a declarat, miercuri, Messi, fără a preciza ce performanţă trebuie să reuşească în Rusia selecţionata Argentinei. ''Trebuie să mai creştem pentru a fi campioni'', a mai spus Messi.
''Va fi dificil să continuăm (în caz de eşec), pentru că suntem în selecţionată de mulţi ani, am jucat multe meciuri împreună şi am pierdut mai multe Copa America. Iar oamenii vor să vadă feţe noi'', a explicat Messi, într-un interviu acordat canalului argentinian TyC Sports.
Messi face parte, alături de atacanţii Sergio Aguero, Gonzalo Higuain, mijlocaşul Javier Mascherano şi portarul Sergio Romero, din echipa care a pierdut finala Cupei Mondiale din 2014 (în faţa Germaniei), dar şi Copa America 2015 şi 2016 (de fiecare dată în faţa echipei statului Chile).
''Dacă vrem să devenim campioni, trebuie să creştem, pentru că nivelul nostru actual s-a dovedit a fi insuficient'', a subliniat Messi, care consideră că marile favorite la titlul mondial sunt Brazilia, Germania, Franţa şi Spania.
Totodată, vedeta Barcelonei consideră că atacantul Gonzalo Higuain ar trebui convocat din nou la echipa naţională pentru Mondial.
''Trebuie să fie acolo, deoarece este un jucător cheie. Este unul dintre cei mai buni atacanţi din lume şi o arată în fiecare săptămână la Juventus'', a subliniat Messi.
Higuain marchează cu regularitate la echipa de club, dar nu a dat acelaşi randament şi la echipa naţională.
Argentina, campioană mondială în 1978 şi 1986, nu a mai cucerit un trofeu internaţional major de la Copa America 1993.
Argentina va juca în Grupa D la CM 2018, alături de Croaţia, Islanda şi Nigeria.
Agerpres
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: leo messi , messi , argentina , cupa mondiala , messi argentina , messi cupa mondiala , argentina cupa mondiala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Tragedie aviatică în Coreea de Sud. Un avion cu 181 de oameni la bord, pasageri și membri ai...