VIDEO Australia - Olanda 2-3. ”Portocala mecanică” este cu un picior în ”optimi”
18.06.2014, 16:51Olanda a avut mai mult de furcă decât se aștepta în fața Australiei. Formația lui Van Gaal este cu un picior în optimile de finală ale competiției, după 3-2 cu trupa de la Antipozi. Robben a deschis scorul în fața „cangurilor”, în minutul 20, la capătul unei faze tipice pentru jucătorul lui Bayern. A pătruns în careu, de pe flancul stâng, a făcut o fentă din corp și a finalizat cu un șut pe jos, plasat, la colțul lung.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După doar un minut, însă, „cangurii” au revenit pe tabelă, grație lui Tim Cahill, cu o execuție magistrală. Australianul a șutat din vole, direct sub bară, după o pasă lungă, de 30 de metri.
Australienii au mai bifat două ocazii până la pauză, prin Bresciano (31) și Spiranovic (33), dar scorul a rămas neschimbat: 1-1.
CLICK AICI PENTRU REZUMATUL VIDEO AL PARTIDEI DE LA CM 2014: AUSTRALIA-OLANDA 2-3
În a doua repriză, australienii au dat lovitura. În minutul 55, nou intratul Bozanic a șutat în mâna lui Janmaat, obținând un penalty, transformat fără emoții de Jedinak. Bucuria „cangurilor” a durat doar trei minute, întrucât Van Persie, care va lipsi meciul viitor, fiind suspendat, a șutat sec, sub transversală, din mjlocul careului.
Australienii puteau puncta din nou, dar s-au precipitat în fața porții. Oar a trimis o centrare perfectă pentru Leckie, care a trimis cu pieptul, însă, iar goalkeeperul batav nu a avut nicio problemă în a reține balonul (68).
În minutul imediat următor, Depay a făcut 3-2, șutând din afara careului la rădăcina barei din stânga lui Ryan, readucând-o pe Olanda în avantaj. Acesta avea să fie și scorul final, iar batavii conduc grupa B, cu șase puncte după două meciuri și se gândesc deja la optimile de finală.
ECHIPELE:
Australia: Ryan – McGowan, Spiranovic, Wilkinson, Davidson – Jedinak (c), Bresciano (Bozanic, 51), McKay, - Leckie, Cahill (Halloran, 70), Oar (Taggart, 77)
Antrenor: Ange Postecoglou
Olanda: Cillessen - Janmaat, Vlaar, De Vrij, Martins Indi (Depay, 44), Blind - De Guzman (Wijnaldum, 79), Sneijder, De Jong - Van Persie (Lens, 86), Arjen Robben;
Selecționer: Louis van Gaal
LIVE TEXT
Min. 90+3: Final de partidă. Olanda se impune cu 3-2 în meciul cu Australia și este în continuare liderul grupei B, cu 6 puncte.
Min, 90+2: Lens ratează o ultimă ocazie pentru batavi.
Min. 90: Trei minute de prelungire arătate de la margine.
Min. 86: Schimbare la Olanda: A ieșit Van Persie, care-i pasează banderola de căpitan lui Robben, intră Lens.
Min. 81: Jedinak execută lovitura liberă plasat, peste zid, dar resping fundașii olandezi.
Min. 80: Lovitură liberă pentru australieni, din marginea careului mare, lateral stânga.
Min. 79: Schimbare la Olanda: intră Wijnaldum, iese De Guzman.
Min. 78: Australienii cer din nou penalty, la o cădere în careu a lui Leckie, dar nu primesc nimic.
Min. 77: Schimbare la „canguri”. Iese Oar, intră Taggart.
Min. 73: Van Persie primește în mijlocul careului, pasează către De Jong, în spate, dar șutul acestuia este prins de portarul australian.
Min. 72: Robben, faultat la 24 de metri de poarta Australiei. Tot el bate, dar trimite slab, fără probleme pentru portar.
Min. 70: Cahill este înlocuit cu Ben Halloran.
Min. 69: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL Olanda!! Memphis Depay a marcat pentru 3-2, cu un șut din afara careului, iar batavii sunt în avantaj
VEZI FAZA GOLULUI LUI DEPAY ÎN FORMAT 3D:
Min. 68: Uriașă ocazie a australienilor!!! Oar a centrat în fața porții, dar Leckie a trimis cu pieptul spre poartă, slab.
42.877 de oameni urmăresc acest meci de la fața locului, pe arena din Porto Alegre.
Min. 58: GOOOOOOOOOOOOOOOOL Olanda!!! Van Persie egalează, cu un șut puternic din careu, sub transversală!
VEZI FAZA GOLULUI LUI VAN PERSIE ÎN FORMAT 3D:
Min. 56: Nouă ocazie a australienilor, dar De Vrij respinge cu capul din fața porții.
Min. 55: GOOOOOOOOOOOOL Australia!! Jedinak înscrie de la punctul cu var!
VEZI FAZA GOLULUI LUI JEDINAK ÎN FORMAT 3D:
Min. 53: Penalty pentru Australia!!! Janmaat a atins mingea șutată de Bozanic!
Min. 51: Schimbare la Australia. Iese Bresciano, intră Bozanic.
Min. 50: Șut bun al lui Sneijder, din afara careului, dar goalkeeperul australian respinge, de lângă bară.
Min. 47: Van Persie vede cartonașul galben pentru un cot aplicat unuia dintre adversarii săi. Atacantul lui Manchester United va rata meciul următor, cu Chile.
Min. 46: A început repriza secundă.
Min. 45: Pauză la Porto Alegre, acolo unde Australia și Olanda se află la egalitate, scor 1-1. Același scor a fost și la primul meci al olandezilor, cel cu Spania, pe care batavii l-au câștigat, în cele din urmă, cu 5-1
Min. 44: Prima schimbare a partidei este efectuată de Olanda: iese Martins Indi - accidentat - și intră Memphis Depay
Min. 43: Cartonaș galben pentru Cahill, după un fault puternic comis în preajma careului advers. Martins Indi este scos cu targa de pe teren, prins în chingi, dându-le emoții colegilor săi olandezi
Min. 40: Jocul s-a mai domolit, iar Olanda încearcă să preia inițiativa și să își îmbunătășească posesia. Batavii nu reușesc, deocamdată, să deschidă defensiva bine organizată a australienilor, care se apără sus
Min. 33: Încă o șansă mare de gol pentru "canguri"! Spiranovic a fost găsit singur în centrul careului de o centrare dintr-o lovitură liberă, dar reluarea sa din cădere nu a fost cea mai bună și portarul Cilessen a reușit să respingă
Min. 31: Ocazie imensă pentru Australia! "Cangurii" au urcat foarte bine pe dreapta, prin Leckie, care a centrat pe jos, iar mingea aproape că a traversat careul. Bresciano, venit din spate, a șutat din prima, însă razant cu bara transversală
Min. 25: Robben reia cu capul o centrare venită dintr-un corner de pe stânga, dar trimite peste poartă
Min. 21: GOOOOL Australia! Tim Cahill egalează imediat pentru "canguri", cu o execuție magnifică: șut din vole, direct sub bară, la capătul unei pase înalte, lungi de 30 de metri. mingea a lovit violent bara transversală și a scuturat plasa porții lui Cilessen, care nu a avut nicio șansă. Execuția a fost cu atât mai grea, cu cât atacantul era marcat de un fundaș olandez
VEZI FAZA GOLULUI LUI CAHILL ÎN FORMAT 3D:
Min. 20: GOOOOL Olanda! Arjen Robben deschide scorul la Porto Alegre la capătul unei faze tipice pentru el. A primit o pasă lungă în flancul stâng, a pătruns în careu și, după o fentă din corp, a finalizat cu un șut pe jos, la colțul lung, fără speranțe pentru portarul Ryan
VEZI FAZA GOLULUI LUI ROBBEN ÎN FORMAT 3D:
Min. 19: Șansă de gol și pentru Olanda! Robben a centrat din lovitură liberă, Van Persie a deviat cu capul către colțul lung, dar Ryan a reușit să prindă cu siguranță
Min. 16: Ocazie pentru Australia! Mark Bresciano primește la marginea careului olandez, preia și încearcă să tragă înainte ca mingea să atingă pământul, dar șutul său este deviat în corner de un apărător advers. Prima lovitură de colț a partidei
Min. 12: Lupta surdă continuă în zona centrului terenului. Australienii au 63% posesie până în acest moment
Min. 7: Cilessen prinde cu siuranță o primă centrare periculoasă trimisă în careul său, de pe stânga atacului australian
Min. 4: Joc echilibrat în aceste prime minute, cu posesia împărțită și fără faze periculoase în preajma celor două careuri
Min. 1: Fluier de start al meciului dintre Australia și Olanda, din a doua etapă a Grupei B de la Campionatul Mondial
Programul complet al CM 2014, rezultatele, marcatorii şi situaţia din grupe
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: live text australia - olanda cm 2014 , australia - olanda digi sport , live australia - olanda digisport.ro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...