VIDEO 3D Gol istoric marcat de Huntelaar, care nu mai jucase de aproape doi ani un meci oficial pentru Olanda
30.06.2014, 01:17Golul marcat de Klaas-Jan Huntelaar, grație căruia Olanda s-a calificat în sferturile de finală de la CM 2014, a avut o încărcătură fantastică, mai ales că a fost marcat din primul penalty primit de batavi la un Campionat Mondial din 1990 încoace.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Grație reușitei atacantului de la Schalke, "Portocala Mecanică" a câștigat cu 2-1 împotriva reprezentativei din Mexic (VIDEO și DETALII AICI).
Mai mult, Huntelaar (30 de ani - foto, în stânga) nu mai jucase un meci oficial pentru naționala Olandei din octombrie 2012, când era integralist și marca într-o victorie cu 3-0 contra Andorrei, în grupa de calificare la CM 2014, din care a făcut parte și România.
În toate cele 3 meciuri din Grupa B a turneului final din Brazilia, omul care a adus calificarea în sferturi fusese rezervă neutilizată. Cu Mexic, Louis Van Gaal l-a trimis pe teren pe atacantul legitimat la Schalke în minutul 76.
După 18 minute, Huntelaar a luat autoritar mingea la penalty-ul obținut de Arjen Robben și a transformat impecabil, salvându-și echipa de la două reprize de prelungiri în care se putea întâmpla orice.
Penalty-ul obținut de Robben a fost primul acordat pentru Olanda la un turneu final de Campionat Mondial după 26 de meciuri. Pe ultimul îl primise în 1990, contra Germaniei de Vest (RFG).
"E adrenalină pură. E cel mai bun drog care există în lume. Chiar am realizat ceva fantastic. Suntem aici să câștigăm competiția. Întotdeauna e multă presiune când execuți un penalty, dar am înscris și a fost spectaculos.", a declarat Klaas-Jan Huntelaar, la finalul meciului, potrivit site-ului oficial al FIFA.
Un an, 8 luni și 17 zile (625 de zile) s-au împlinit în ziua calificării în sferturile de finală de la ultimul meci jucat de Huntelaar pentru naționala Olandei.
Al șaptelea marcator diferit al Olandei la acest Campionat Mondial a devenit Huntelaar, cu reușita din meciul cu Mexic.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
VIDEO 3D: Golul din penalty marcat de Huntelaar în Olanda - Mexic 2-1
Etichete: video olanda - mexic 2-1 cm 2014 , klaas-jan huntelaar olanda cm 2014 , video gol huntelaar cm 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...