Italia nu uită și nu iartă. Azzurrii i-au „pedepsit” pe danezi după 9 ani
12.10.2013, 13:01Italia a remizat vineri, 11 octombrie, în meciul din Danemarca, 2-2, cu un gol marcat de Aquilani în minutul 90+1. Formația antrenată de Cesare Prandelli a pus capăt, astfel, viselor de calificare la CM 2014 ale danezilor, care nu mai au nicio șansă nici măcar să prindă barajul. Cu totul altfel ar fi stat lucrurile în cazul unei victorii a danezilor (palpabilă, până în minutul 90), cu atât mai mult cu cât Bulgaria, principala contracandidată la locul 2, pierduse în Armenia (1-2). În condițiile în care Italia era oricum calificată chiar înainte de meciul de la Copenhaga, surprinde abnegația cu care elevii lui Prandelli au ținut cu tot dinadinsul să nu piardă în Danemarca.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Acum nouă ani, Danemarca a blocat calea Italiei spre „sferturile” CE 2004
Explicația e, însă, una destul de simplă. Italia avea de plătit o poliță veche de nouă ani. La Campionatul European din 2004, din Portugalia, Danemarca și Italia au fost din nou colege de grupă, alături de Bulgaria și Suedia. După două meciuri jucate, Italia avea două puncte, iar Danemarca și Suedia aveau câte patru. În cazul unei victorii cu Bulgaria, Italia ar fi strâns cinci puncte, iar dacă Danemarca și Suedia nu ar fi remizat în ultima partidă, ar fi mers mai departe. Chiar și în cazul unui egal între echipele scandinave, Italia ar fi ajuns la egalitate de puncte, 5, cu ele dacă învingea Bulgaria. Cum cele trei ar fi înregistrat remize fiecare împotriva celorlalte două, departajarea ar fi urmat să se facă în funcție de golurile înscrise una împotriva celeilalte. Așadar, Danemarca și Suedia aveau nevoie de o remiză cu cât mai multe goluri marcate, depinzând, bineînțeles, și de diferența la care Italia o învingea pe Bulgaria.
Până la urmă, Italia a câștigat cu 2-1 în fața Bulgariei, iar scandinavele și-au jucat piesa fără rușine, remizând la 2. În clasamentul care ar fi trebuit să le departajeze, Suedia, Danemarca și Italia aveau câte 2 puncte fiecare (din câte două remize), dar Italia avea cele mai puține goluri marcate: unul. Suedia, cu 3 goluri înscrise (1-1 cu Italia, 2-2 cu Danemarca) și Danemarca, cu două (2-2 cu Suedia și 0-0 cu Italia), au mers mai departe, în „sferturi”, unde au fost ambele eliminate: Suedia-Olanda 4-5, după penaltyuri, respectiv Cehia-Danemarca 3-0.
Italia nu a uitat „afrontul” și cu prima ocazie în care danezii au depins de „clemența” sa, s-a răzbunat. Iar Danemarca va urmări la televizor Campionatul Mondial din 2014, la care Italia va fi, probabil, una din favoritele la titlu.
Etichete: italia , calificare , europene , suedia , bulgaria , danemarca , cm 2014 , brazilia , mondiale , razbunare , euro 2004 , nicio sansa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...