Hodgson, pronostic neașteptat: “O echipă din Africa ar putea câștiga CM!”
12.11.2013, 21:04Anglia s-a calificat din grupe la Campionatul Mondial care va avea loc vara viitoare în Brazilia, iar Roy Hodgson își face deja strategia pentru ca britanicii să se prezinte cât mai bine.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Selecționerul reprezentativei Albionului își face însă griji cu privire la temperaturile pe vor fi nevoiți să le îndure elevii săi pe continentul sud-american, acesta avertizând că echipele din Africa vor fi mult avantajate de condițiile de joc.
"Cred că vor avea șanse mult sporite față de naționalele europene, deoarece mediul în care vom juca este identic cu cel în care își desfășoară acestea de obicei activitatea de pe teren propriu. În plus, tot mai mulți africani evoluează în ultimii ani în campionate tari din Europa, ceea ce a întărit foarte mult reprezentativele de pe acest continent. Mă aștept să vedem o selecționată a Nigeriei foarte bună la turneul final", a declarat antrenorul Angliei în programul de meci al partidei dintre Italia și Nigeria, care va avea loc săptămâna viitoare pe stadionul lui Fulham.
Aceasta nu este însă prima declarație care acordă șanse unei echipe din Africa la titlul mondial. În urmă cu trei decenii, Pele a afirmat că o națională de pe acest continent urma să câștige Cupa Mondială până la finalul secolului trecut. Acest lucru nu s-a întâmplat, dar reprezentative precum Camerun (1990), Senegal (2002) și Ghana (2010) au atins sferturile de finală, puțin lipsind să nu se califice în penultimul act.
În acest moment, cel mai bine clasată reprezentativă africană din în clasamentul FIFA este Coasta de Fildeș (locul 17), urmând Ghana (23), Nigeria (33), Tunisia (47), Burkina Faso (52) și Camerun (59).
Etichete: roy hodgson , cm 2014 , cm 2014 romania , hodgson risca un prognostic neasteptat , roy hodson africa , hodgson about african teams , anglia calificata cm 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...