FIFA a confirmat cele patru urne pentru tragerea la sorți a grupelor CM 2014
03.12.2013, 18:17Forul mondial a confirmat marți, 3 decembrie, componența celor patru urne pentru tragerea la sorți a grupelor turneului final al Cupei Mondiale din 2014, după o întrunire a Comisiei de Organizare a competiţiei la Costa de Sauipe.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Astfel, în urna capilor de serie, care a fost anunțată încă din 17 octombrie, se vor afla următoarele echipe: Brazilia, Argentina, Belgia, Columbia, Germania, Spania, Elveția și Uruguay. Capii de serie au fost desemnați în funcție de rankingul FIFA Coca-Cola la data de 17 octombrie.
În urna a doua, alcătuită din echipe din Africa și America de Sud, se vor afla următoarele selecționate: Algeria, Camerun, Coasta de Fildeș, Ghana, Nigeria, Chile, Ecuador.
În a treia urnă, formată din echipe din Asia și America Centrală și de Nord, sunt următoarele șapte echipe: Australia, Iran, Japonia, Coreea de Sud, Costa Rica, Honduras, Mexic, S.U.A.
În fine, în ultima urnă, formată din nouăp echipe, au fost distribuite echipele din zona UEFA: Bosnia, Croația, Anglia, Franța, Grecia, Italia, Olanda, Portugalia și Rusia.
Cum urna a doua are doar șapte echipe, iar ultima urnă are nouă, la tragerea la sorți ultima echipă din urna 4 - în ordinea extragerii - va fi distribuită în poziția corespunzătoare formației din urna a doua.
Astfel, este posibilă o grupă alcătuită din Brazilia, Italia, Franța și S.U.A. sau Mexic, care ar fi o „grupă a morții”.
Tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale va avea loc vineri, 6 decembrie.
Etichete: fifa , cm 2014 , brazilia , tragere la sorti , grupe , campionatul mondial , turneul final , urne , cele patru urne , componenta urnelor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...