VIDEO Ludogorets, echipa care a barat drumul Stelei spre UCL, face istorie
23.10.2014, 09:16Ludogorets Razgrad a devenit miercuri seară, 22 octombrie, prima echipă din Bulgaria care a câștigat un meci în UEFA Champions League, după ce a trecut cu 1-0 de FC Basel, cu un gol marcat în minutul 90+1 de Yordan Minev. Totodată, echipa lui Cosmin Moți, integralist în meciul cu elvețienii, a devenit deținătoarea unui record de invidiat până și de granzii Europei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Campioana Bulgariei a devenit echipa cu cel mai mare procentaj de meciuri cu gol marcat din istoria UEFA Champions League: 100%. Nicio altă formație nu se mai poate lăuda cu o asemenea performanță în cea mai importantă competiție intercluburi din lume. Ludogorets a jucat trei meciuri până acum în UCL și a marcat în toate trei. Bulgarii au pierdut cu 2-1 în prima rundă, la Liverpool, cu 1-2 acasă (VIDEO&DETALII), în etapa a doua, cu Real Madrid (VIDEO&DETALII), și au câştigat cu 1-0 miercuri seară, cu FC Basel.
Singurele echipe care se apropie cât de cât de performanța inedită a lui Ludogorets sunt Napoli, cu un procentaj de 92,86%, marcând în 13 din cele 14 partide disputate în UCL, Lens, cu 91,67% (11 din 12 partide cu gol marcat) și Sevilla, cu 87,5% (14 din 16).
Vezi mai jos rezumatul meciului Ludogorets-Basel 1-0:
Etichete: video , record , fc basel , uefa champions league , ludogorets razgrad , ucl , 100% , cele mai multe meciuri cu gol marcat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...