VIDEO Cum a ajuns Chipciu să execute penalty-ul din meciul cu Ludogorets
20.08.2014, 10:02Steaua a trecut prin mari emoţii în turul play-off-ului UEFA Champions League, cu Ludogorets. Elevii lui Costel Gâlcă au reuşit să obţină victoria pe final (1-0), după reuşita lui Chipciu, din minutul 88 (VIDEO şi DETALII AICI).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
O fază extrem de importantă s-a petrecut în prima repriză, atunci când Lucian Sânmărtean a obţinut o lovitură de la 11 metri pentru campioana României.
Cum Claudiu Keşeru, executantul obişnuit al penalty-urilor, nu era pe teren, acest rol urma să îi revină lui Sânmărtean. Numai că fostul jucător al Vasluiului fusese cel faultat în careu. Şi cum o regulă nescrisă a fotbalului spune că jucătorul care obţine lovitura de la 11 metri nu trebuie să o execute, Chipciu a fost cel care a şutat de la punctul cu var. Nu a fost inspirat însă: Stoyanov i-a ghicit colţul şi a parat lovitura.
Cei doi fotbalişti ai Stelei au povestit, la finalul partidei, că au existat câteva discuţii pe teren în privinţa executantului, însă că au decis, de comun acord, că este mai bine ca "şeptarul" să fie cel care va îşi va asuma responsabilitatea.
"Lucică (n.r. Sânmărtean) mi-a zis că dacă vreau să bat eu, să bat eu, nu e nicio problemă. M-am gândit că aşa era regula până acum, dacă face cineva penalty, bate altcineva. Nu era Claudiu (n.r. Keşeru), care bătea de obicei, şi m-am gândit să bat eu. Nu știu dacă o să am puterea să mă uit la penalty. Îmi pare rău că nu am dat gol atunci, poate meciul ar fi fost mult mai ușor. Le cer scuze colegilor că am ratat, dacă i-am dezamăgit atunci, și îmi pare rău că am luat galben și nu voi putea să joc la Sofia. Voi merge cu ei acolo să îi susțin.", a spus Chipciu, care s-a arătat dezamăgit de atitudinea fanior care l-au huiduit în timpul partidei cu Ludogorets (VIDEO AICI).
Acesta a fost apoi completat de colegul său, Lucian Sânmărtean:
"Dacă înscria Alex din acel penalty, lucrurile ar fi fost poate mai simple. Jucătorul care este faultat trebuie să lase locul unuia care este mai proaspăt, iar eu am venit și după o cursă de 10-20 de metri, am discutat cu Chipciu, am parlamentat puţin, iar el mi s-a părut foarte motivat și concentrat, de aceea am decis împreună să bată el. Nu a înscris atunci, dar a reușit apoi să marcheze și ne-a făcut pe toți bucuroși", a afirmat Lucian Sânmărtean (VIDEO AICI).
VIDEO Penalty-ul obţinut de Sânmărtean:
VIDEO Chipciu ratează lovitura de la 11 metri:
Etichete: steaua , penalty , alexandru chipciu , sanmartean , ratare penalty , chipciu sanmartean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...