Tiki-taka Barcelonei a fost anihilată ultima oară de Werder Bremen, acum 7 ani!
03.04.2013, 09:50De aproape şapte ani Barcelona domină cu autoritate meciurile din Champions League, având posesie peste a adversarului, indiferent de numele acestuia.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Virtuozitatea" catalanilor a făcut victime celebre de atunci: Manchester United, Bayern Munchen, AC Milan, Real Madrid, Chelsea sau Arsenal
Ultima echipă care nu s-a lăsat impresionată de tiki-taka Barcelonei a fost Werder Bremen, în 5 decembrie 2006, în Liga Campionilor. Au trecut de atunci 75 de meciuri - cu tot cu cel de la Paris, cu PSG, de marţi, 2 aprilie - în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din Europa şi din lume pentru catalani şi în toate jucătorii blau-grana şi-au impus jocul care i-a făcut celebri. Hăţişul de pase al Barcelonei a dominat orice adversar, indiferent de numele acestuia.
Nemţii au pierdut acel meci, deşi au avut posesie mai bună
Werder Bremen, pe atunci vicecampioană a Germaniei, a reuşit să ţină mingea mai mult decât catalanii (56%-44%). Culmea, într-un meci jucat pe Camp Nou, şi în care Barcelona s-a impus cu 2-0. Partida se juca în grupa A, câştigată în final de Chelsea, cu 13 puncte, în timp ce Barcelona a terminat pe locul 2, cu 11 puncte. Werder Bremen, cu 10 puncte, a ajuns în Europa League.
În acel sezon, Barcelona a fost eliminată de Liverpool în optimile de finală, după 2-2 la general, dar cu mai multe goluri marcate de "cormorani" în deplasare. Liverpool avea să joace apoi finala UCL, pierdută cu 2-1 în faţa lui AC Milan.
PSG și Barcelona au terminat la egalitate, 2-2, manșa tur a sferturilor de finală ale UEFA Champions League (VEZI AICI REZUMATUL). Returul se dispută miercuri, 10 aprilie, de la ora 21:45, și va fi transmis în direct pe Digi Sport 1.
Etichete: barcelona , psg , calificare , liga campionilor , champions league , uefa , werder bremen , sferturi , tiki-taka , blaugrana , catalani , posesie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...