Știm primul meci din sferturile de finală ale UEFA Champions League!
articol scris de Digi Sport12.03.2025, 01:16
Inter - Bayern este primul sfert de finală stabilit în ediția 2024 - 2025 a UEFA Champions League!

Champions League: Arsenal - PSG, marți, 21:45, DGS 1
Liga 2: Metaloglobus - FC Argeș, marți, 19:00, DGS 1
Ambele echipe au trecut fără emoții de confruntările din optimile de finală. Inter a eliminat-o pe Feyenoord, în timp ce Bayern a trecut de Bayer Leverkusen.
Inter - Bayern, primul sfert de finală din UEFA Champions League
După 2-0 în turul din Olanda, Inter a controlat și meciul retur cu Feyenoord, pe care l-a câștigat cu 2-1.
Bayern a avut și ea control total în ”dubla” cu rivala din campionat, Leverkusen, în optimile UEFA Champions League. A câștigat categoric, 3-0, meciul de pe teren propriu, iar în returul de la Leverkusen s-a impus cu 2-0.
În semifinale, învingătoarea dintre Inter și Bayern o va înfrunta pe echipa calificată din confruntarea dintre Barcelona și câștigătoarea meciului Borussia Dortmund - Lille, 1-1 în tur.

Meciurile din sferturile de finală ale UEFA Champions League se vor disputa pe 7 și 8 aprilie, prima manșă, respectiv 14 și 15 aprilie.
Etichete: inter , bayern , sferturi champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Liderul AUR, George Simion, a părăsit, la scurt timp după începerea discuțiilor, dezbaterea...