Steliştii nu se consideră calificaţi în turul 3 preliminar al UCL: "Se poate întâmpla orice în retur"
19.07.2015, 11:25Steaua nu se vede calificată după 2-0 pe terenul lui Trencin. Roş-albaştrii vor disputa fără spectatori returul de miercuri, de pe Arena Naţională. La ultimul joc european cu porţile închise, campioana României a învins-o pe Aalborg cu 6-0, după 0-0 la pauză.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Prudenţa este cuvântul de ordine în tabăra Stelei, înaintea returului cu Trencin, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor.
Roş-albaştrii nu se văd deja calificaţi, deşi au câştigat cu 2-0 în Slovacia. Chiar dacă echipa sa a marcat de cinci ori în ultimele două jocuri, Mirel Rădoi e convins că va avea un retur dificil miercuri, pe Arena Naţională, într-un meci care se va juca în faţa unor tribune goale.
"Avem un retur în care se poate întâmpla orice. Sper să nu avem probleme, nu suntem calificaţi încă", a atras atenţia Rădoi, la finalul meciului cu Pandurii, câştigat cu un categoric 3-0.
Omul meciului tur cu Trencin, algerianul Hamroun, a marcat şi contra gorjenilor şi a ajuns astfel la două goluri în tot atâtea partide la Steaua. Celălalt algerian al campioanei, Tahar, a fost în premieră titular şi promite o evoluţie bună şi contra campioanei Slovaciei.
"Am câştigat cu 2-0 în deplasare, dar încă nu e totul terminat, aşa e în fotbal", a precizat fostul jucător de la Gaz Metan Mediaş.
"Ne asteptăm ca uşor-uşor să ne intrăm în formă, avem jucători de calitate care fac diferenţa. Formăm o echipă unită, suntem foarte bine pregătiţi, dar trebuie să ţinem ştacheta ridicată şi să jucăm la fel de bine", a spus Nicuşor Stanciu, cel care a deschis scorul la Zilina.
Dacă va trece de Trencin, Steaua va întâlni în următorul tur învingătoarea dublei Partizan Belgrad - Dila Gori. În tur, sârbii s-au impus cu 1-0 pe teren propriu.
Etichete: steaua , video , liga campionilor , mirel radoi , ucl , trencin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...