Sir Alex Ferguson, ultimul antrenor care a bătut-o pe Real într-o finală europeană! Nu a făcut-o cu United!
29.05.2016, 19:46Real Madrid a câștigat a 11-a Ligă a Campionilor din istorie, după ce a trecut cu 5-3 după loviturile de departajare de rivala Atletico Madrid, sâmbătă, în finala de la Milano. Madrilenii au devenit singura echipă care câștigă cinci finale consecutive jucate în UCL. Tot ei aveau cinci finale câștigate consecutiv, dar în Cupa Campionilor (1956-1957-1958-1959-1960).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
De altfel, Real Madrid nu a mai pierdut o finală jucată în UCL din 1981, când a pierdut, 0-1, cu Liverpool. Dar nu ”cormoranii” sunt ultimii care au învins ”galacticii” într-o finală în Europa.
Acest titlu de ”onoare” îi revine echipei scoțiene Aberdeen, care a învins-o pe Real Madrid în Cupa Cupelor, în ultimul act, în sezonul 1982/1983. Pe banca scoțienilor se afla atunci Alex Ferguson, nimeni altul decât cel care avea să o antreneze pe Manchester United timp de 27 de ani ulterior.
În 1983, Aberdeen a învins-o pe Real Madrid cu 2-1, după prelungiri, prin golurile lui Black și Hewitt. Pentru ”galactici” a marcat Juanito. Pe banca lui Real se afla atunci nimeni altul decât legendarul Alfredo Di Stefano!
Etichete: alex ferguson , cupa cupelor , ferguson , alfredo di stefano , sir alex , aberdeen , ultimul care a batut real madrid intr-o finala , 1983
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Au apărut imagini filmate chiar înaintea tragediei aviatice din Kazahstan. Un supraviețuitor a...