Ronaldo n-a mai înscris, dar s-a distanțat de Messi la un capitol la care puțini s-ar fi așteptat
articol scris de Digi Sport05.11.2020, 10:09
Juventus s-a impus clar pe terenul lui Ferencvaros, scor 4-1, iar campioana Italiei a obținut a doua victorie din primele trei meciuri disputate în grupa G a Ligii Campionilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ronaldo, revenit printre titulari după ce s-a vindecat de COVID-19, nu a reușit să marcheze, însă a pasat decisiv la a doua reușită a lui Morata, din minutul 60.
Cristiano Ronaldo, cele mai multe pase decisive în Liga Campionilor. Messi, pe locul secund
Starul portughez a ajuns la 41 de assist-uri în Champions League, fiind lider la acest capitol. Rivalul Lionel Messi rămâne pe locul secund, cu 36 de pase decisive, în timp ce ultima treaptă a podiumului este ocupată de Ryan Giggs (31), conform UEFA.
Ronaldo este primul și în clasamentul golgheterilor all-time din Liga Campionilor, cu 131 de reușite, la o distanță considerabilă de Lionel Messi (118).
CR7 este aproape de a urca pe primul loc și în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe prezențe în Liga Campionilor. Actualul lider este Iker Casillas (181), iar singurii jucători aflați în activitate, în top 10, sunt Ronaldo (175), Messi (146) și Buffon (131).
VIDEO Rezumatul meciului Ferencvaros - Juventus 1-4
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , liga campionilor , ferencvaros , lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...