Ronaldo, ironizat de Guardiola la finalul meciului cu Benfica: "Îmi pare rău pentru el!"
14.04.2016, 10:35Pep Guardiola nu a uitat de rivalitatea cu Real Madrid de pe vremea când se afla pe banca Barcelonei. La finalul disputei cu Benfica, 2-2, care i-a adus calificarea lui Bayern în semifinalele Ligii, tehnicianul a avut un mesaj pentru Cristiano Ronaldo.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Înainte de manşa retur a sferturilor Champions League, Ronaldo a fost întrebat de jurnalişti ce formaţie şi-ar dori în "careul de aşi", în eventualitatea în care Real se va califica. "Vreau o echipă din Portugalia", a spus fără să stea pe gânduri starul grupării blanco, trimitere evidentă la Benfica, adversara lui Bayern.
Euforic după o nouă calificare, Guardiola a ţinut să îi dea o replică lusitanului, menţionând totodată că el nu are vreo preferinţă pentru viitorul adversar.
"Ştiu că Ronaldo îşi dorea să joace cu Benfica în semifinale, îmi pare rău pentru el. Nu mă gândesc la ce adversar vom avea, ştiu doar că va fi unul foarte dificil. În această fază a competiţie nu mai ai cum să dai peste adversari uşori", a declarat antrenorul lui Bayern Munchen la finalul meciului.
Manchester City, Real Madrid, Bayern şi Atletico Madrid vor intra în urne la Nyon, vineri, de la ora 12:30. Nu va exista vreo restricţie sau capi de serie, astfel că orice echipă poate întâlni oricare dintre adversari.
Etichete: ronaldo , guardiola ronaldo , ronaldo guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...