Real nu mai jucase în roz, din superstiție, de la înfrângerea cu Sociedad. De ce l-a folosit cu Schalke
19.02.2015, 11:46Schalke-Real Madrid 0-2. Campioana en-titre Champions League, Real Madrid, a evoluat miercuri, 18 februarie, în meciul cu Schalke, în echipamentul al doilea, cel roz, la Gelsenkirchen, deși nu intenționa să-l mai folosească în acest an.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ultima oară când ”galacticii” au purtat respectivul echipament a fost pe 31 august, în etapa a doua din La Liga, când au pierdut meciul de pe Anoeta, cu Real Sociedad, cu 4-2, după ce au condus cu 2-0. Cum în lumea fotbalului superstițiile au o mare importanță, jucătorii lui Ancelotti au decis să nu mai folosească niciodată respectivele tricouri.
Cu toate acestea, Real a jucat în Germania cu echipamentul ”blestemat”, învingând cu 2-0. Motivul? UEFA a obligat-o pe deținătoarea trofeului să renunțe la echipamentul al treilea, cel negru, cu dragoni, pe care intenționa să-l folosească. Forul continental și-a motivat decizia prin asemănarea prea mare de tonalitate între culorile echipamentului madrilenilor și albastrul închis al tricourilor gazdelor de la Schalke.
Chiar dacă pentru jucători a devenit sinonim cu piaza rea, echipamentul roz al Realului a fost un succes de piață în rândul fanilor ”galacticilor”.
Etichete: uefa , superstitii , schalke-real madrid 0-2 , tricouri roz , echipamentul al treilea , motiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...