Prima reacție din tabăra PSG-ului, după înfrângerea cu Borussia Dortmund din Champions League: ”Suntem foarte triști”
articol scris de Digi Sport02.05.2024, 00:33
PSG a pierdut meciul cu Borussia Dortmund, scor 0-1, în manșa tur a semifinalelor UEFA Champions League, ediția 2023/2024.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Reacția lui Achraf Hakimi, după Borussia Dortmund - PSG 1-0
Achraf Hakimi (25 de ani), fundașul dreapta al francezilor, a tras primele concluzii la finalul meciului cu Borussia Dortmund, fosta sa formație.
Acesta este convins că totul se va decide la returul din Franța, iar PSG va arăta diferit față de miercuri seară.
”Suntem foarte triști pentru rezultat. Am ratat ocazii în repriza a doua. Știam ce aveau de gând să facă, să joace cu mingi lungi.
Am fost foarte concentrați, antrenorul a repetat-o toată săptămâna. Am dominat tot meciul... Acum ne vom odihni și ne vom gândi la retur.
Acasă va fi altfel cu suporterii noștri pe stadion. Este sigur. Vom fi în deplină încredere la retur, se va rezolva”, a spus Achraf Hakimi, la finalul meciului cu Borussia Dortmund, la Canal+.
Ce a scris L'Equipe, după ce PSG a pierdut cu Borussia Dortmund în semifinalele UCL
Francezii de la L'Equipe au fost blânzi cu elevii lui Luis Enrique, după înfrângerea de pe terenul celor de la Borussia Dortmund.
”Totul va trebui inversat”, a titrat L'Equipe, după meciul pierdut de PSG la Dortmund.
”Învinsă cu 1-0 pe Signal Iduna Park miercuri seară în semifinalele Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain va trebui, la fel ca în runda precedentă, să revină pentru a se califica”, au precizat ulterior francezii.
În sferturile de finală ale competiției, PSG a pierdut turul cu Barcelona, scor 2-3, dar s-a impus la retur cu 4-1.
VIDEO Rezumat Borussia Dortmund - PSG 1-0
Etichete: psg , borussia dortmund , achraf hakimi , video borussia dortmund psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...