Pintilii şi-a revenit şi ar putea intra cu Basel. "Încercăm să-l reintegrăm în echipă"
04.11.2013, 14:03Steaua are în faţă poate cel mai important meci al sezonului - cu Basel, îşi joacă ultima carte la calificarea în primăvara europeană, miercuri, în direct la Digi Sport 1, de la ora 21.45. În ultima etapă din campionat, elveţienii au avut parte de un scenariu asemănător cu cel al Stelei la Braşov.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Steaua s-a împiedicat în campionat la Braşov chiar înaintea returului decisiv cu Basel din UEFA Champions League, însă acelaşi lucru l-au păţit şi elveţienii - au remizat tot la 1 şi tot cu penultima clasată, Aarau. Basel a egalat în prelungiri, într-un meci în care arbitrul a scos-o din minţi, cu două penalty-uri neacordate. Cu o victorie în Elveţia, steliştii ar rămâne în cărţile calficării în primăvara europeană.
"Ştim că miercuri avem cea mai importantă partidă din acest moment, partidă care poate decide soarta noastră în acest sezon. Obiectivul nostru a rămas calificarea în Europa League, aşa că trebuie să câştigăm la Basel", a declarat Federico Piovaccari.
Un singur punct au strâns steliştii în UEFA Champions League, dar şi acela, smuls greu pe Arena Naţională în finalul turului cu Basel. În schimb, elveţienii au deja patru.
"Nu cred că în urmă cu ceva ani ne-am fi închipuit că o echipă ca Basel poate să vină şi să domine Steaua la Bucureşti, pentru că a avut momente când a dominat-o pe Steaua vizibil", a afirmat Gică Popescu.
Steaua vrea să reuşească în Elveţia ce nu a reuşit împinsă de la spate de 50.000 de suporteri - să câştige. Reghecampf a primit o veste bună înainte de meci. Pintilii ar putea fi apt miercuri după întinderea despre care se credea ca îl va ţine mai mult timp departe de teren. Totuşi, steliştii sunt pregătiţi în caz de orice şi se pot baza pe înlocuitorul Filip.
"Sunt pregătit pentru meciul de miercuri, ştiu că e o partidă foarte importantă. Chiar dacă în meciurile din UCL lumea se aşteptă să avem alte rezultate, sunt sigur că dacă fiecare jucător va juca la valoarea lui, o să ne impunem. Vom câştiga, ăsta e pronosticul", a declarat Lucian Filip.
"Încercăm să-l recuperăm şi pe Pintilii, să-l reintegrăm în echipă. El şi-a revenit, dar trebuie sa avem grijă cu el. S-a antrenat bine în ultimele zile, sper să primim un rezultat pozitiv din partea medicililor. Cred că va juca" - Laurenţiu Reghecampf
FC Basel - Steaua e în direct la Digi Sport 1 miercuri, de la 21:45. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro.
Etichete: steaua , reghecampf , mihai pintilii , fc basel , pintilii steaua , reghecampf pintilii , pintilii basel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...