Video Nu s-a mai văzut așa ceva! Guardiola, ”blocat” după ce a rămas și fără al doilea portar. Ce a decis
07.11.2019, 00:12VIDEO Atalanta - Manchester City 1-1 | Final cu totul și cu totul neașteptat pe Giuseppe Meazza, din Milano, locul ales de gruparea din Bergamo pentru a-și disputa meciurile europene. În minutul 81, Pep Guardiola a rămas fără replică după ce a văzut că a rămas și fără al doilea portar, Claudio Bravo fiind eliminat.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Au fost momente de confuzie totală, mai mult sau mai puțin întâmplătoare, dar cert este că englezilor le-au trebuit minute bune pentru a decide cine să fie cel ”sacrificat” pentru a i se face loc portarului de compromis, Kyle Walker (29 de ani), rezerva de fundaș.
Ce s-a întâmplat la Milano, în Atalanta - City?
Totul a pornit de la pauză, atunci când Ederson Moraes (26 de ani), portarul brazilian al ”cetățenilor”, a fost înlocuit de Claudio Bravo. Ederson a suferit o accidentare la piciorul drept și nu a mai putut juca, astfel că Guardiola l-a trimis pe teren pe fostul goalkeeper al celor de la Real. Ei bine, în minutul 81 al partidei, după o gafă a lui Gundogan, italienii au pornit pe un contraatac, prin Ilicic, iar Bravo, ieșit din propriul careu a intrat cu crampoanele în față, fiind eliminat pe loc.
În aceste condiții, cu titularul Ederson accidentat și cu rezerva Bravo, eliminat, Pep Guardiola s-a trezit că trebuie să trimită în poartă un jucător de câmp. Tehnicianul, care nu s-a mai confruntat cu o astfel de problemă, după câteva minute în care a căutat soluția, l-a trimis în teren pe Walker, fotbalist cu două prezențe în acest sezon de Champions League.
6 minute pentru o schimbare! Momente hilare pe banca lui City, după eliminarea lui Bravo
Fundașul a așteptat câteva zeci de secunde bune pentru a intra pe teren, dintr-un motiv voit sau nu. Cei de pe banca lui City s-au făcut că nu înțeleg că trebuie să scoată un jucător de câmp, probabil pentru a mai trage de timp și a-i oferi lui Walker timp pentru a se acomoda cu ideea. În fine, după mai bine de 6 minute!, timp în care cei de la Atalanta erau nedumeriți, și după ce a intervenit arbitrul, Walker a intrat pe teren în locul lui Mahrez.
Meciul a fost prelungit cu 7 minute, dar cei de la Atalanta nu au reușit să-l pună sub presiune pe Walker. A fost un singur șut, chiar la lovitura liberă care a fost imediat după reluarea jocului, dar șutul lui Malinovskiy, și el intrat pe final, a fost prins în doi timpi de portarul de compromis.
VIDEO cu faza în care a fost eliminat Bravo și în urma căreia Walker a fost trimis între buturi
Etichete: manchester city , pep guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...