“Nebunie“! Arabia Saudită negociază un loc în UEFA Champions League
articol scris de Digi Sport17.08.2023, 13:39
Fotbalul din Arabia Saudită s-a schimbat radical în ultimele luni, asta după ce mai mulți dintre fotbaliștii de top din Europa au ales să semneze în zona Golfului.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Arabia Saudită ar putea primi un loc în UEFA Champions League
Aducerea fotbaliștilor de top din Europa reprezintă doar primul pas al proiectului pus la cale de Arabia Saudită. Următoarea mutare a șeicilor este să obțină un loc în Champions League, cea mai importantă competiție intercluburi de pe "Bătrânul Continent", anunță presa internațională.
Planul șeicilor este ca din următorul sezon (2024/2025), campioana Arabiei Saudite să primească un loc în Champions League, iar negocierile cu UEFA sunt în plină desfășurare.
“Nebunie! Arabia Saudită vrea să-și îndeplinească visul suprem: UEFA Champions League. Saudiții pompează sute de milioane de euro și sunt hotărâți să ajungă la cel mai important nivel din fotbal.
Discuțiile dintre UEFA și conducătorii fotbalului saudit sunt în desfășurare, dar varianta ca echipa campioană din Arabia Saudită să joace în UEFA Champions League este acum la limita imposibilului, cel puțin în următorii ani”, notează Marca.
- În ultima stagiune, Al-Ittihad a pus mâna pe trofeul de campioană din Arabia Saudită.
În prezent, cluburile din Arabia Saudită participă în două competiţii intercluburi: Cupa Campionilor Cluburilor Arabe şi Liga Campionilor Asiei.
Cristiano Ronaldo: "Liga saudită poate fi în primele 5 din lume, în 5 ani"
După portughez, alte nume mare au sosit în această vară în Arabia Saudită: Karim Benzema şi N'Golo Kanté la Al-Ittihad Jeddah, Kalidou Koulibaly, Sergej Milinkovc-Savic și Neymar la Al-Hilal, Edouard Mendy la Al-Ahli sau Seko Fofana şi Marcelo Brozovic care i s-au alăturat la Al-Nassr.
"Sunt fericit aici, vreau să continui aici şi voi continua aici", a spus Ronaldo într-un interviu acordat Ligii Saudite.
"Cred că dacă vor continua să facă treaba pe care vor să o facă, Liga saudită poate fi una dintre primele cinci din lume, în cinci ani", a promis el.
De la sosirea sa, contul de Twitter al clubului Al-Nassr a crescut de la 800.000 de urmăritori la 4 milioane, iar pe Instagram de la 2 milioane la peste 14 milioane de "followers".
Datorită în special popularităţii sale, acum pot fi văzute suportere la meciuri, interzise încă pe stadioane în urmă cu câţiva ani.
Din punct de vedere sportiv, succesul nu este complet: Al-Nassr a eșuat în tentativa de recucerire a titlului de campioană a Arabiei Saudite, în faţa rivalei Al-Ittihad.
Etichete: champions league , arabia saudita , uefa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un tânăr din județul Cluj a fost oprit de polițiști, în toiul nopții, la volanul unei mașini, deși...