Video Mureşan l-a atacat subtil pe Edi Iordănescu, după ce CFR Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor
02.08.2018, 08:02VIDEO Malmo - CFR Cluj 1-1 | CFR Cluj a ratat calificarea în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, deşi a condus cu 1-0 în Suedia, iar directorul general al formaţiei din Gruia, Iuliu Mureşan, nu l-a iertat pe fostul antrenor, Edi Iordănescu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tehnicianul de 40 de ani s-a aflat pe bancă la eşecul din tur, scor 0-1, care, în cele din urmă, a făcut diferenţa în această dublă. Oficialul clujean a afirmat că s-a observat o diferenţă evidentă între atitudinea echipei în primul meci şi cea arătată în Suedia.
"Am jucat bine în prima repriză, am dominat din toate punctele de vedere şi a lipsit foarte puţin să fie 2-0 la pauză. A scos fantastic portarul lor. În repriza a doua, au avut o perioada mai bună, au dat acel gol imparabil, şi cu ajutorul mijlocaşilor noştri, care nu au închis acolo. A fost o greşeală şi am fost taxaţi.
Golul primit a marcat echipa şi nu am reuşit să ne mai revenim. În final a fost eliminat Culio, tot pe un fond de nervozitate, dar echipa a avut atitudine mult mai bună decât în tur, iar din punct de vedere al jocului, echipa e clar în creştere", a precizat Mureşan, la "Digi Sport Special".
De asemenea, directorul general al ardelenilor a explicat motivul pentru care, în ciuda rezultatelor slabe din acest start de sezon, primul 11 de la CFR nu se schimbă.
"E foarte greu să schimbi, pentru că avem jucători de calitate şi cu mare experienţă şi toţi antrenorii preferă să joace la siguranţă. Oricum, nu comentez deciziile antrenorului, îi aparţin", a spus Iuliu Mureşan.
VIDEO: Rezumat Malmo - CFR Cluj 1-1
Etichete: cfr cluj , liga campionilor , champions league , iuliu muresan , edi iordanescu , malmo , video malmo-cfr 1-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...